agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-06-09 | |
În general, Învierea despre care vorbește Hristos este pentru toți, adică atât pentru cei morți cât și pentru cei vii. Pentru că Hristos ne cere să rămânem vii nu în carnea în care am fost creați, ci în ceea ce este El, universalitatea infinită a prezenței de dincolo de orice manifestare a existenței. De aceea vindecarea orbirii din naștere constituie modelul vindecării tuturor tipurilor de orbire. Chiar și al acelora pe care nu ni le putem imagina.
„când ucenicii L-au întrebat de ce s-a născut orb, dacă din vina lui sau a părinţilor lui, Iisus a spus Nici acest om, nici părinţii lui nu au păcătuit, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este, în cele din urmă, crearea omului. El a făcut aceasta printr-o acţiune exterioară, aşa cum spune Scriptura: Şi Domnul a luat ţărână din pământ şi a făcut pe om (Facerea 2, 7). Observați aici cum Domnul a scuipat pe pământ şi a făcut lut şi a uns cu tină ochii lui, arătând cum a fost făcută întreaga creaţie.” – Sfântul Irineu de Lugdunum. Vindecarea orbului din naștere este despre crearea omului. Dumnezeu a creat prin cuvântul pe care L-a scuipat din gură, cuvânt care, prin rostire, a dobândit chipul închipuit de Acela Care L-a rostit ca expresie a propriului gând, pentru că ochiul nu poate vedea dacă ceea ce privește nu este descris în cuvinte din linii și culori, din orizonturi și spații receptate ca reflecții ale gândurilor imaginate și prezente în eternitatea interioară a vederii. Minunea înluminării orbului din naștere, asemenea aprinderii unui fitil de lumânare care nu a cunoscut niciodată focul și arderea, este o metaforă care surprinde modul în care lumina invadează intimitatea întunericului căruia îi oferă perspectiva fenomenologică a luminii a cărei deschidere se manifestă evenimențial, de această dată prin sunet, adică acea suprafață inițiatică din vârful degetului care este poleit cu străluciri pentru că este pus pe rană. Prin urmare, din întunericul din ochii orbului Hristos a făcut o inestimabilă sursă de lumină, pentru că, prin vindecare acestuia, a dăruit vindecare și tuturor acelora care nu L-au întâlnit, dar care totuși Îl pot vedea necontenit prin intermediul minunii pe care a săvârșit-o. Orbul vindecat de Hristos nu este un om lipsit de simțiri. Ochii săi trupești, care nu au simțit niciodată lumina, au simțit însă compoziția creată din saliva dumnezeiască, adică Duhul Sfânt, și lutul îndumnezeit, adică Hristos, pe care Dumnezeu Tatăl le-a întins peste ei. De aceea, orbul din Evanghelia de azi amintește de omul aflat incipio în gândul dumnezeiesc, cel care nu a văzut modul în care Creatorul l-a scuipat din și prin rostirea Cuvântului, deși, carnea gândirii dumnezeiești din care a fost înfăptuit îi conferă neostoit dimensiuni și expresii sonore, vibrații cunoscute cărora se acordă continuu pentru că se regăsește permanent în oglindirea reverberațiilor create de umbrele luminii relaționale a persoanelor Sfintei Treimi. De aceea, în acest sens, credem că Ioan Gură de Aur se întreba retoric: „dacă credinţa este trebuincioasă în lucrurile care țin de simţuri, cu cât mai mult în ceea ce este nevăzut?” Pe de altă parte, trebuie spus că dorința firii umane de a exista prin vedere, similară în esența ei cu necesitatea de a fi și de a decide liber, nu poate fi atribuită grosso modo orbului din naștere. Acesta este motivul pentru care nu se poate afirma că orbul din naștere și-a dorit să vadă, deoarece nimeni nu își poate dori să dobândească ceea ce nu a cunoscut. Motiv pentru care înțelegem, fără a greși, că pot exista și infinite lumi oarbe pentru care lumina nu reprezintă un scop care trebuie neapărat atins ori dobândit. Lumi care, pentru cei care văd, nu constituie provocări, ci adevărate întinderi nelimitate care dinamizează orizonturile prin care se exprimă. Cu toate aceste, ceea ce face Hristos în duminica orbului din naștere, relevă minunea vindecării de toate aceste angoase. A vedea ori a nu vedea, similar cu a privi ori a nu privi și asemenea lui a accepta ori a nega, sunt, până la urmă, atitudini ale acelora care caută să se poziționeze față de un eveniment pe care nu îl pot digera din cauza mediului cultural, social și istoric în care viețuiesc. Fenomenologic minunea umple desăvârșit spațiul din ochii celui care privește ascultând felul în care se evenimențializează modul în care evenimentul s-a petrecut. Istoria acestei minuni nu are însă timp și spațiu, ci doar se desfășoară asemenea aripilor cerului, dincolo de orizonturile tuturor închipuirilor. În interiorul acestor plutiri, vindecarea orbului din naștere exprimă interiorul moral al unui context istoric. De aceea, ce ne spune Hristos în această duminică a orbului, se referă la faptul că vindecarea, indiferent de dimensiunile ei, nu ține de principiile și valorile noastre individuale, contextuale ori istorice ori de oricare altă natură, ci de acela care face tot posibilul pentru a mărturisi că schimbarea, transformarea întunericului în lumină este posibilă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate