despre moarte
rostogoleau toți pe la colțuri ultima bârfă creștină
a luat-o rău cu pileala și face treabă de mântuială
înainte era de încredere știai rânduiala
cine și cum când și de ce
nu era vorbă aiurea că-n lumea asta
doar fiscul și moartea sunt sigure

tremurând ca trestia lui pascal
moartea înjura printre dinți
vă fut în gură de ipocriți
când aveți sânge în instalație
vă bateți cu pumnul în piept
că doar clipa contează
că trăiți orice zi ca și cum ar fi ultima
dar cum vă arăt un sfert de deget
cum vă smulgeți părul din cap
vă frângeți mâinile să vă păsuiesc
vă rugați din toți rărunchii pentru încă o zi
așa cum mă rog eu de crâșmăriță
să-mi treacă pe condicuță
sfertul de muscățel

dădea din mâini a lehamite
gura lumii o astupă numai pământul
lua la rând sacristiile
înțepa cu seringa dopul de plută
din sticlele de tokaj
păstrate pentru împărtășanie
trăgea vinul cu grijă
punea apă în loc să nu se cunoască

într-o seară după ce a donat sânge
și-a luat cinci packuri de bere strong
cu tichetele electronice
s-a pus pe Disney
să vadă shawshank redemption
pe la jumate a adormit
și-a visat că era morgan freemam
scrijelea cu briceagul pe oameni
„moartea a fost aici”
s-a trezit cu frisoane și stare de vomă
s-a uitat în oglindă
și-a urlat la chipul deformat de condens:
tu ce dracu vrei de la viață?
cât crezi că te mai ține s-o arzi
așa fără direcție și fără vreo
veșnicie?

(era momentul acela
de sinceritate sublim de atroce
în care fiecare se urcă pe cruce de probă
să fie sigur că Bărbosul i-a dat fix
cât poate duce)
știa că problema e gravă cam de când
îi scăpase Cristosul
cam tot de pe-atunci se mințea că un păhărel pentru destresare
face minuni că nimeni nu rămâne de piatră
când strânge oamenii cum strânge bijutierul piatra Swarovski în montură tip lacrimă
dar ăsta e prețul când faci compromisuri
dacă pui botul la rugile oamenilor
și nu mor la timp atunci timpul ăsta trebuie ars
cum țuica bună arde grăsimile
un om un pahar un om un pahar
și din iertare-n iertare tăiatul de pe răboj
devine adicție

și-a scuturat capul de gânduri
ca furtunarul penele după ploaie
a pus mâna pe telefon:
padre mi-a cam ajuns așa nu mai pot
am nevoie de ajutor de terapie specializată
vreau să mă bucur de viață din nou
ca sfrijitul de Papanaș care trage fumul în piept sprijinit de gradul episcopiei
bucuros că au tăcut betonierele
bosul cel mare le-a dat liber plătit
până când archiologii arhlelologii
învățații din capitală vor cerceta daraveaua
cu vatra satului dezgropată în timp ce săpau
sub Precista mare
m-am săturat să tot văd vieți irosite
ca niște adolescenți cu mobilul pe speaker
coaie îți place? da coaie gen max aura
confirmă topit de invidie bbf-ul
iar vocile li se pierd în mulțime
inexpresive și moi
jetoane de plastic pentru cărucioare
în jumbo