agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-08 | | Deși... pare incomodă, bârfa morții e la modă căci subiectul pare-a fi, întru ordinea de zi. Nu e oră, nu-i minut, fără un deces trecut pentru că e-n legea firii, scrisă-n soarta omenirii pe om viața să îl poarte, între naștere și moarte. Cel puțin deocamdată, pân' ce omul se mai saltă. Disputele, ce tot apar, au mai toate ca sumar întrebarea cu perdea: ce-o fi dincolo de ea!?... Oare, până-aici ne-a fost!?... Chiar de am ținut și post? Sau... să fie cum spun unii: și dincolo ne ard cărbunii! Alții dintre noi mai zic, chiar că au murit un pic și că ce-au văzut pe sus, e un bine de nespus pe care l-au părăsit, căci vremea nu le-a sosit și-alungați au fost, cu rugi, să revină iar la prunci dar, de-acum, cât or trăi, cu dor își vor aminti. Însă-au fost și mulți bruscați; de Ernii chiar alergați! prinși și fierți întru cazane, căci n-au respectat canoane. Dar au revenit și ei, pe motiv tot de tulei! însă-ntorși de-acu viază în oase numai cu groază propunându-și, mai apoi, să își schimbe-al vieții croi... Ăialalți, de nu se-ntorc, mult mai mult cară în port așa că, mi-a dat prin cap, să vorbesc c-un apostat care, zdruncinat în fire, să pârască-avea pornire. Am făcut cu el și-un pact: el să spună, sub contract1 iară eu să îmi notez, ca apoi să difuzez pentru ca lumea să afle că problemele sunt grave! și că-ar trebui din viață! să le căutăm povață căci ce-acolo întâlnim, depinde de cum trăim: atitudine, gânduri, simțire; tot ce este făptuire. Și a spus atât de multe! că m-a luat cu rău de frunte dar cum i-am promis să scriu, juruind pe-al meu sicriu nevoit am fost, pălind, dinții să îi strâng... scriind... Multe, chiar de port perucă, păru' mi-au făcut măciucă dar au fost și părți hazlii, făcându-mă... a hohoti cum și chestii ce uimesc, ce gura ți-o cam lărgesc dar și altele cu stres, ce la rânză nu mi-au mers. Acuma... cu-ngăduință, rog însă într-o privința: niciunul n-am fost prea tari, în a fi gureși cobzari. De poate idei mai sunt, palid puse-s în cuvânt și cu-atât mai mult din mers, puse-au fot ele în vers rog deci, treceți cu vederea, în fraze... alinierea... Iată-mă deci pregătit, să redau ce-a povestit în detalii chiar mărunte! despre cele petrecute pe căile de el parcurse, ce în moarte sunt impuse dar cu-o mică uvertură, despre cel din bătătură și cum dat i-a fost să moară; întâmplare cam bizară! Drumul este continuat și în viața ce-a urmat! și cu relatări aparte, după următoarea moarte căci, ce a urmat, apoi, dat a fost pe alte căi. Dacă-ntâi a fost prin Rai, Iadu'-a fost al doilea plai. Narațiune-nfrigurată, despre-o lume-ntunecată unde sigur n-ai dori să îți pierzi măcar o zi!... darămite un mileniu... care-i media-n domeniu. Toate însă, la un loc, se îmbină ca-ntr-un tot... Nu e chiar ca-n zi lumină, ci-i un vis care combină cântărind cumva-ntre ele, impresii și știri din stele dar și de prin sub niveluri, fiecare-ntr-alte feluri. Toate, pentru-a fi-nțelese, sunt cu rațiunea drese multe fiind însă pe dos, de cum ne apar pe jos ceea ce ar vrea să spună că mintea-i încă nebună căci sufletul mereu va cere... nu morală!... ci plăcere. Și ca tot ce-am convenit, să nu pară... prea-mbâcsit sau prea-n glumă luat să fie, ori ca simplă fantezie am adus și argumente, spre sfârșit mai elocvente cum că moartea nu există, fiind doar o dovadă tristă a unor idei nefaste, ivite în gândiri iconoclaste devenite-n chin și jale, spaima lumii materiale... Iară tu, ce fugi de ea, află că... ce va urma e mai mult decât o viață ce pe-aici îți pune-n straiță doar că ce... după, vei fi, ține de ce-aicea știi de ce simți, de cum voiești și de felul cum gândești iar ce-o fi ca viață nouă, depinde de amândouă... Expunerea nu-i chiar poveste! o puteți primi ca veste căci, privită în oglindă... moartea-apare ca o pildă când pe față, când pe dos; în glumă sau în serios scrisă cu un scop anume, ce chiar ea urmează-a-l spune... Vă previn însă, loial... că-s probleme spre final. Partea aceia, de-i citită, vă anunț că-i bântuită. De v-o merge cumva rău, nu sunt eu de vină, zău! dar, pentru că-s... scriitor, mă simt oarecum dator să vă-anunț... anticipat, că ceva... nu e curat! Și v-o spun cu elocvență!... din propria experiență. Desigur, în cazul meu, pot spune c-am fost... releu strânsă fiindu-mi legătura cu ideile... și partitura. Voi, ca simpli cititori, egali... nepărtinitori! poate veți fi absolviți... de lecturi cu paraziți. Dar, când veți citi de Iad, să vă amintiți un sfat: Poate n-ar strica... 'nainte, doar în câteva cuvinte! să-ndreptați... cu sfiiciune, către Domu'-o rugăciune... Ce-a ieșit din conlucrare... e chiar ce mai jos apare iar dacă ești ispiti... alocă-ți timpul potrivit căci povestea-i îndelungă... spre-nțelegere să-ajungă. * * * Fost-am duce-ntr-un regat, om de vază, respectat de supuși, de cei sărmani, de-al meu rege și dușmani. Un războinic de temut, pentru-ntreg ținutul scut spada-mi fluturând solie între pace și urgie. Faima, crucea, omenia; titlurile... modestia blazonul, mila, dreptatea; curajul, singurătatea tot ce-n mine-a fost iubire și elan spre dăruire sabia, calul ș-armura, toate-mi defineau statura. Am luptat pentru ducat, pentru rege și regat cot la cot cu tot oșteanul și cu cel ce-și iubea neamul pentru-o viață-n libertate, pentru cruce și dreptate. Aveam tot ce aș fi vrut; nu mi-aș fi dorit mai mult! Avere, succes, mărire!... smerenie... dar și uimire! bun-renume în relații și ranchiună de la alții. Aburii mândriei duși; mână fermă-ntre supuși. Prietenii nu îmi lipseau, nici femei ce mă-ncântau... Le aveam ca bun stăpân, fără lor să mă supun. Le duceam toate cu mine, între milă și asprime purtându-le însingurat, cu un suflet ne-mpăcat gândurile fiindu-mi duse și-nspre legile nespuse care guvernau ascuns, într-un hău de nepătruns. Soață nu aveam în lume, să poarte același nume nu-mi știam copii din flori, nici nepoți din frățiori. Un frate, doar de la tată, luat de Domnul, mai în grabă și o soră la distanță, dusă pentru-o alianță. Tatăl meu... și el răpus, de dușmanii din Apus și o mamă ostenită, de durere-mbătrânită... Numai moartea în urgie, partener părea să-mi fie și-o prezență nevăzută-a lumii-n lume neștiută iar în luptă, calul meu, frate-alături la mult greu... Când Ares mă îndruma, chipul morții mă-nsoțea. Îl zăream prin ambuscade și în luptele purtate întinzând spre mine brațe, încercând să mă înhațe. În luptele corp la corp, aștepta precum un corb unul dintre noi urmând, să-o urmeze în curând pe tărâmuri de apoi, fără drumuri spre-napoi... O tratam cu nepăsare, fără-a-i da ocol în cale. Zile, lunile și anul zburau negândindu-i hramul. La schimb viața i-aș fi dat, pentru cruce și regat însă n-am gândit un pic, c-o va lua chiar pe nimic! că lovit voi fi, jenant, de-al ei braț chiar din neant purtând sabia în teacă... cu garda asigurată motiv nefiind de-a lupta, înspre-a apăra ceva. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate