*Găsită la începutul scrierii „Hoții și hagiul”, de Al. Pelimon, 1853.


ADAPTARE:

În veci amorul plin de simțire,
În veci lumina ochilor tăi,
Suflet de viață e pentru mine,
Și de la moarte-mi ar zice „stăi”.

Vin’, te arată, să-ți zic pe nume,
Privighetoare, suflet ceresc,
Căci fără tine toate în lume
Parcă sunt stinse și amuțesc.

Când stai pe gânduri cu totul dusă,
Ochii-ți, paloarea, gândul tăcut,
Și mai plăcută durere ascunsă,
Dau frumuseții tale tribut.

Când bucuria cu a sa zburdare
Face pe buze-ți veselul rai,
A dimineții privighetoare
Cântecu-ți n-are-n luna lui mai.

Oh! cât e vesel cel ce te vede!
Dorința-ntâia e un amor,
Prin tine însă raiul se pierde,
Tu ești un balsam mângâietor!

Vin’, prin surâsu-ți, femeie dulce,
Vin’ de alină sufletul meu,
Când te văd ochii-mi durerea-mi fuge,
Îți întinzi brațul și sunt al tău.

În veci cu farmec, cu acea lumină,
Ce-ți place nimfă a te arăta,
Să-mi surâzi astfel, în veci senină,
Și-n veci virtutea cununi a-ți da!...


ORIGINALUL:

În вeчĭ amopꙋʌ пʌin de simцipe,
În вeчĭ ʌꙋmina okiʌop tъĭ,
Sꙋфʌet de вiaцъ e пentpꙋ mine,
Шi de ʌa moapte ’mĭ ap ziчe stъĭ.

Bin, te apatъ, sъ’цĭ zik пe nꙋme,
Пpiвiгъtoape, sꙋфʌet чepeskꙋ꙼,
Kъчĭ фъpъ tine toate în lꙋme
Пap-kъ sînt stinse шi amꙋцeskꙋ꙼.

Kînd staĭ ĭe гîndꙋpĭ kꙋ totꙋʌ dꙋsъ,
Oki-цĭ, пaʌoapea, гîndꙋʌ tъkꙋtꙋ꙼,
Шi maĭ пʌъkꙋtъ dꙋpepe askꙋnsъ,
Daꙋ꙼ фpꙋmꙋseцiĭ taʌe tpiБꙋtꙋ꙼.

Kînd Бꙋkꙋpiea kꙋ꙼ a-ca sБꙋpdape,
Фaчe Бꙋze-цĭ вeseʌꙋʌ paiꙋ꙼,
A dimineцeĭ пpiвiгъtoape,
Kîntekꙋ-цĭ n’ape ’n ʌꙋna ʌꙋĭ Maiꙋ꙼.

Ox! kît e вeseʌ чeʌ чe te вede!
Dopinцa ’ntîia e ꙋn amopꙋ꙼,
Пpin tine însъ paiꙋʌ se пepde,
Tꙋ eщĭ ꙋnꙋ꙼ Бaʌsamꙋ꙼ mînгîitopꙋ꙼!

Bin, пpin sꙋpîsꙋ’цĭ, фemee dꙋʌчe,
Bin de aʌinъ sꙋфʌetꙋʌ meꙋ꙼,
Kînd te въd oki’mĭ dꙋpepea ’mĭ фꙋџe,
Îцĭ întinz Бpaцꙋʌ шi sînt aʌ tъꙋ꙼.

În вeчĭ kꙋ фapmek, kꙋ꙼ aчea ʌꙋminъ,
Чe’цĭ пʌaчe nimфъ a te apъta,
Sъ’mĭ sꙋpîzĭ ast-фeʌ, în вeчĭ seninъ,
Шi’n вeчĭ вiptꙋtea kꙋnꙋnĭ a’цĭ da!....