Adevarat ca fericirea e o notiune relativa. Daca pe fiecare om l-ar face fericit un acelasi lucru, ce simplu ar fi...dar fiecare ne entuziasmam la altceva...si asta ne face sa fim oameni care nu numai ca simtim ci si gandim (majoritatea dintre noi gandim...mai bine sau mai putin bine).

Tapinarii in cantecul "Sunt fericit" spun : "Fericirea-i un lucru marunt/ E o aripa care vibreaza/ Fericirea-i un lucru mic/ Un pitic/ Ce danseaza."

Vama Veche in "Calul din Marlboro" vin si ei si spun altceva : "Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata..dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata..."

Oare catre care fericire ar trebui sa tindem? Catre acea fericire marunta, de zi cu zi, bucuria ca mancam o prajitura buna sau chiar un biscuite de ciocolata, faptul ca avem succes la scoala si ca ne iubesc cei din jur, ca suntem sanatosi, ca mergem pe strada si intamplator se aude acea melodie care ne place atat de mult si cu care ne disperam de viata vecinii si ne bucuram ca...uite, mai exista si altii carora le place? Ca ne cumparam ceva nou ce ne-am dorit de mult? Ca luam o restanta pentru care am tremurat si am invatat o vara intreaga? Aceste fericiri sa le cautam? Sau sa cautam acea fericire orgasmica pe care numai iubirea si indragostirea o pot da, si numai o singura data in viata la o intensitate maxima, chiar cu riscul de a nu o mai intalni niciodata? Hmm...si ne intoarcem la Einstein si spunem ca totul, dar absolut totul e relativ, iar eu ca un om care simte si care gandeste si care este unic intre alti oameni unici spun ca eu vreau acele multe fericiri marunte si frumoase care ma fac sa imi placa al naibii de tare viata pe care o traiesc...