agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-26 | |
Nimeni nu mi-a arătat cum se iubeste... desi toată lumea vorbea de iubire si ură... si traiam asa, cu păreri -ipoteze despre aceste sentimente abstracte...
N-am inteles la varsta de sapte ani pentru ce eu, un copil cuminte a trebuit să mă trezesc, dintr-o dată fără mamă si tată, nu, parintii mei nu muriseră, se despărtiseră din motivele lor de neiubire, desi se iubiseră cu patimă - după spusele celorlalti... mult timp am crezut că o parte de vină imi apartine, credeam că eu sunt motivul dezbinării lor... Cand eram in apropierea tatălui - acesta mă privea stramb spunand că semăn cu mama, cand eram la mama - semănam cu tata... Asta pană in ziua cand a aflat bunicul de dragostea pe care mi-o ofereau părintii mei si a hotărat că, un copil fiind un dar al lui Dumnezeu, nu trebuie să sufere din cauza unora ce nu meritau acel copil... Sora tatălui meu, Maria, a cărei fată tocmai se măritase i-a spus bunicului că ea si sotul ei au nevoie să iubească un alt copil, adică pe mine... si asa am ajuns fata lor, din nevoia lor de iubire... Peste timp, dincolo de mormintele in care zac ei acum, stiu ca din nevoia lor de iubire am invatat ce inseamna a iubi... parintii mei naturali traiesc, dar mamă si tată de iubire ei mi-au fost Costică si Maria, ii simt langa mine si acum... cat de săracă as fi fost de omenie dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat pe bunici si pe Maria si Costică, oameni de la care am invătat mai tot ce stiu din a fi om. Tot datorită lor am invătat să nu-mi urăsc părintii naturali, să-i accept asa cu neiubirea lor... "sunt bolnavi, iartă-i, s-au iubit prea mult si n-a mai incăput in sufletul lor si iubirea pentru tine..." - asa imi spuneau cand mă apuca jalea de dorul părintilor mei ce credeau ca un copil putea trăi doar cu pensii alimentare... Si după ce-am crescut m-am dus si pe la părintii mei, in orasele in care locuiau părintii mei, sperand că in ceasul din urmă mă vor iubi... am găsit insa, niste străini amabili, si atat... Iubirea celor care m-au crescut m-a ajutat si de data asta, am putut ierta, m-am impacat cu felul lor de-a fi... ma straduiesc să le deschid usa, să le dau un pahar cu apă, si mai ales mă străduiesc să nu le aduc aminte cat de mult mi-au lipsit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate