Pe poteca din pulbere de cristal
a sufletului meu
sunt câteva uși interzise.
Am încercat să le forțez,
dar mereu,
pentru mine,
cea de azi sau de ieri,
au rămas închise.

Pe cărarea din stropi de vise
m-am îmbătat din plin
dintr-o carafă diafană și azurie
numită Destin.

Prin cascada de lacrimi
a sufletului meu
m-am zbătut,
să rămân în picioare,
pentru că știam:
atunci când voi cădea
mă va aștepta
o nouă
și mai dură încercare.

Pe cărările vibrânde
ale sufletului meu
pășesc ținându-mă de balustrada
care unește sufletul meu de al tău,
ca un celest colac de salvare.

12 Aprilie 2005