Putem


Destul cu pesimismul care, de ani buni ne macina intr-una, tragandu-ne in prapastia deznadejdi zilnice. A venit timpul ca pe langa dorinta de a face un lucru sa si incepem la cladirea acestuia.
Putem sa visam, sa zburam, sa construim, dar mai ales sa ne AMINTIM. Avem una dintre cele mai frumoase istorii ale aviatiei mondiale. Sunt oameni sau intamplari, care ne fac sa ne creasca inima in piept de mandrie. AMINTIRILE noastre, obligatorii, cu salturi mari si repezi de la impersonal la patimas, de la ridicat din umeri la suferind, toate pentru… Pentru ce!? Sa ne gandim putin la socul unor personaje “de bine” cand ar vedea ca NU NE DAM BATUTI, ca noi (cei cativa), ne luptam cu ei, cu banii si influenta marsava a unora. Ca atunci cand scriem, o facem cu inima, atunci cand asternem plumbul literelor in pagina, o facem cu dragoste.
Exista o publicatie (nu conteaza numele), care desi se bucura de un real sprijin material de la un trust de presa cunoscut, se agita in stanga si-n dreapta cu “realizarile” sale. Uita insa faptul ca trei oameni pot face acele pagini facand clasicul “copy-paste” de pe internet. Ba mai au si tupeul sa spuna ca fotografiile din interiorul publicatiei le apartin. Chiar deloc “tovarasi”, sunt descarcate si prin fals voi vi le asumati.
Destul cu reprosurile (nu ca n-ar mai fi), dar vorbeam despre AMINTIRI. Cele frumoase, care inca mai sunt vii. Piloti care au dus campanile din Al Doilea Razboi Mondial mai sunt inca in viata. Si de la vanatoare si de la asalt si de la transport si… Ei sunt amintirile noastre dragi, legatura palpabila dintre trecut si prezent. N-ar strica sa fie invitati la lectiile de istorie din scoala. Din pacate insa, ei nu sunt trecuti in manual, prezentatorii de stiri, da.
O luam de la capat de cate ori va fi nevoie, pentru ca, pana la urma, aceasta lupta ne tine intr-o priza continua, vesnic vigilenti. Ce sintagma frumoasa, “Semper Vigilantes”. Este logo-ul celor de la Borcea.


Ce amintiri ma si ne leaga de acel loc, cata dorinta pentru zbor este acolo, pentru a mentine renumele acelui aerodrom in locul castigat cu sange si sacrificii enorme.
Putem. Putem sa facem chiar mai mult decat sa citim aceste randuri. Am lansat idea unei baze de date DD. Si acum mai astept randuri de la cititori, de la cei care l-au cunoscut sau nu. Stiu ca vor veni, dar noi romanii, balcanici si plini de bizantism cum suntem, ne urnim mai lent. Intrebarea este unde vrem sa ajungem, pentru ca, asa cum imi place mie sa spun, “mai este mult pana departe”. Care sau mai bine zis cat de indepartata este tinta noastra. AVEM O TINTA!?
Putem. Sa avem si noi o zi a eroilor, un fel de “memorial day” cum au altii si altii. Si nu una pe an. Daca tot ne laudam cu cinstirea inaintasilor, macar sa o si facem, nu doar povesti. Dar povestile nu implica nimic. Adica nu trebuie sa consumam resursa de nici un fel, nu se pot intoarce impotriva noastra deoarece ne putem scuza “eu doar am auzit si am zis mai departe”, etc. Cu toate astea, putem. Sa fim uniti, sa ne ajutam unii pe altii. Daca il ajutam pe cel de langa noi, ne ajutam pe noi insine. Acest suport mutual poate aduce mai multe benefici decat ne-am inchipuit vreodata. Intrebarea este: ce facem cu aceste benefici? Cum le valorificam? Pentru cine? Cine i-a mai mult decat cine? Scuzati repetitia din fraza precedenta, dar la impartitul beneficiilor cred ca suntem deficitari. S-atunci, ce si cum? “Mai bine fara” ar zice unii. Mai bine cu, as zice eu. Decat deloc, prefer supararea unora (putini) si fericirea celorlalti (multi).
In unul din numerele trecute, vorbeam despre Doru la timpul prezent. Intr-adevar, descopar pe zi ce trece ca este tot mai prezent printre noi. Apar alte si alte materiale scrise de el sau despre el. Multe necunoscute pana acum, iar unele cunoscute doar din auzite.
Incep sa cred ca “vocatia pentru zbor” a romanilor nu mai este de ajuns. Degeaba “ai vointa daca n-ai putinta” spune un proverb romanesc. Este probabil usita de scapare pentru nereusite. Poate o scuza pentru lipsa de incisivitate. Trebuie sa ne spalam de aceste ape murdare si astfel sa devenim (redevenim) curati cum am fost odata.
Mie imi lipseste mult acel loc de “relaxanta oboseala” (cum Ii spuneam unui amic) unde, intre doua maluri inguste cu cormorani care ciugulesc pestii de apa dulce de la suprafata mâlului, Dunarea inoata stramb in drumul ei catre Mare. BORCEA.


Acolo ma puteam “spala”. Numai acolo ma simteam curat, ca dupa o sincera spovedanie in fata Domnului.
Cu totii trecem prin momente mai bune sau mai rele, si nu stiu daca ne vom unii vreodata intr-o singura vointa, cea a cinstirii si (re)cunoasterii aripilor romanesti. Dar cred cu tarie ca PUTEM.
Daca nu vrem sa PUTEM, inseamna ca toate aceste cuvinte au fost un solilocviu inutil si cand se lasa cortina, spectatorii pleaca fara sa fi inteles ceva din “Marele Circ” la care au luat parte. Multi, fara sa stie.