La măsuța albastră a lumânării de pe masă îmi privesc copilul în pătuț cum doarme. Ador sa-l privesc la lumina slabă a lumânării, să-i văd pieptul mișcându-se în ritmul respirației... și, în acea liniște ciudată, să-i aud suflarea. Îi acopăr trupul fragil cu păturica lui preferată, căci s-a dezvelit în timpul somnului său îngeresc, visând zâne și licuricii din povestea de cu seară. Mânuțele i se întind și se mișcă de parcă ar vrea să prindă licuricii săi imaginari... Doarme mult copilul meu, ca orice alt copil, petrecând atât de mult timp în lumea viselor... Părinții lui au visat împreună mult timp... l-au visat, ca acum... în sfârșit, să devină realitate. Un vis palpabil. Ating mânuțele roz ale pruncului meu, mulțumindu-i în gând că există. Dormi liniștit, pui mic, sunt aici ca să-ți veghez somnul. Vom fi mereu aici – eu și tatăl tău - și vom veghea ca visele tale să devină realitate, așa cum visul nostru, our ultimate dream, s-a împlinit prin tine. El(tatăl tău) doarme acum... undeva într-un hotel departe... lucrează mult și, ca și tine, are nevoie de muultă odihnă. Dar nu contează pui, sunt sigură că se gândește la tine !
Mă depărtez de pătuț și fixez un punct pe tavanul plin de stele. Steaua Nordului... de acea stea voi lega mistere și legende pentru fiul meu... legenda lui Moș Crăciun, pecetea copilăriei, testul de credință al oricărui copil. Însă va mai trece puțin timp ... puiul meu e încă mic. Mă limitez la poveștile cu licurici până la treapta următoare, licuricii- luminile întunericului, pe care el le numește « ici » deocamdată. Îl fascinează lumina în întuneric, de aceea camera lui e inundata de puncte luminoase noaptea, provenind fie de la steluțele fosforescente de pe tavan, fie de la una din instalațiile luminoase special amenajate... Mă apropii din nou de pătuțul lui, Doarme liniștit. Rareori îmi face probleme trezindu-se. Presimt că va fi un tăcut și un singuratic. Zâmbesc. Nu prea diferit de părinții săi...
Exact cand mă pregătesc să-mi țin capul în mâini, vibrează celularul și micuțul meu se întoarce pe cealaltă parte, ușor deranjat.
Mă îndepărtez și vorbesc :
- Alo
- Buna seara, iubito !
- Dor ! Nu dormi ?
- Nu pot..., spuse vocea, ... mă gândesc la el. Mi-e dor de puiul nostru.
Zâmbesc.
- E aici, doarme ca un inger.
[vocea oftează]
- Sărută-l din partea mea, te rog, Rhei... dar ușor, sa nu-l trezești....
- Așa am să fac. Când vii acasă, Dor?
[vocea oftează din nou]
- Au apărut niște neclarități în legătură cu contractul... plus călătoria la Dresda... O săptămâna, spuse el în final.
- A.. șoptesc eu imperceptibil.
- Rhei...
- Da ?
- Știi... mi-e dor și de tine... te iubesc! Aș vrea să te strâng în brațe...
Prinzând curaj, îi spun:
- O săptămână trece repede... în plus, ai multe de rezolvat... îți țin pumnii !!!
Tăcere, însa e ca și cum aș « auzi un zâmbet ».
- Și... Dor...
- Ce e ? mă întreabă el.
- Și eu te iubesc... și te vreau în brațele mele...
Închid și mă apropii de pătuț. Iau mânuța dreaptă a fiului meu într-a mea, mă aplec și-l sărut cu grija pe frunte. Șoptesc : Ai auzit, dragul meu ? Tatăl tău se gândește mereu la tine și te iubește nespus... Și eu la fel.
Acum dormi copile... dormi pui de Om... dormi și visează, copilul meu nenăscut... căci și noi visam...

yume... wa yume... de shikanai...