agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-02 | |
Bunica
Desfac poarta cu gandul la cata bucurie voi simti cand buna mea ma va tine strans in brate si voi putea privi de aproape toate sentuletele pe care timpul neiertator le-a sapat in obrazul altadata tanar al bunicutei mele. Bunica a imbatranit mult. Desi e batranasi plina de suferinte trupesti, parca intinereste de fiecare data cand singurul ei baiat, plecat departe, la oras, o viziteaza pentru cateva ore. Dupa ce ne strange la pieptul ei ce miroase tulburator a singuratate si se bucura ca “m-am facut mare” ne pofteste in casuta ei, locul in care atunci cand eram mic ma legana pe picuoare si imi canta cantece vechi ce probabil vor pieri odata cu dansa. Casuta mai avea o singura camera cu un tavan atat de jos incat il puteai atinge cu mana fara prea mare osteneala, iar fereastra era atat de mica ca nici nu-i intelegeai rostul. In interior se aflau un pat de lemn vechi de cand lumea, doua scaune, un dulap ale carei usi stateau sa cada, o masuta pe care trona o lampa veche ce inca “mai era buna’, si cateva haine cernite aranjate frumos intr-un cui. Asta sant singurele lucruri ce i-au ramas de la bunicul. Dupa cateva clipe de odihna iesim afara si dam o raita prin gradina. Un caine batran ne alearga in fata, bucuros ca bunica la lasat slobod pentru cateva ceasuri. Curtea bunicii nu mai arata ca altadata, cand totul era plin de bucurie, de viata. Atunci, bunicul ma lua cu el camp si uneori ma lasa pe mine sa “conduc” caruta. Eram fericit. Mandru, cand ma vedea vreun copil de seama mea de pe marginea drumului facand lucrul asta. Iar cand ajungeam acasa era randul bunicii sa ma resfete cu prajiturile ei frumos parfumate. Cat de mult as vrea sa o aud iar spunandu-mi mereu aceleasi si aceleasi lucruri, dandu-mi iar si iar aceleasi sfatiri… Scuturandu-mi privirea de minunatele amintiri ce imi subjugasera placut simtirea si gandurile, ma intorc la realitatea trista ce ma inconjoara: privirea absenta si lipsita de putere a bunicii, insistentele tatii de a o convinge sa vina la noi, la oras, si casuta veche ce sta sa cada. Cand am plecat, buna mea ne-a condus pana la drum. Avea ochii plini de lacrimi de fericire, sau – poate de durere…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate