Mediul inchis si intoxicat de fum de tigara te face sa vezi mai frumoasa lumea de afara si sa-ti doresti din tot sufletul sa iesi. Afara inseamna in afara zidurilor inaltate cu atata grija, departe de perdeaua de fum care face selectie. Incerci sa-ti amintesti cum era in partea cealalta a zidului si intr-o clipa de “nebunie” hotarasti sa iesi.
De departe parea curat si vesel…
Nu te pierzi pentru ca iti amintesti drumul si esti convinsa ca vei putea fugi inapoi in orice clipa. Lucrurile nu par a sta acolo unde ar trebui sa fie.
Brusc iti dai seama ca simturile olfactive functioneaza si iti pare rau ca nu au amortit si ele. Iti spui ca ceea ce ai depasit e tot ce ti se putea intampla si ramai.
Tresarire de orgoliu? N-ai reusit nimic pana acum. Ce te costa sa mai
incerci ceva?
Primavara. Doi ochi… o reflectare de lumina spre tine. Te-ai incalzit
putin insa nu are cum sa devina a ta intr-o zi.
Ochii acestia iti zambesc zilnic si toata dragostea de lumina reinvie. Nesansa, teama si toate celelalte dispar intr-un moment si incepi sa te amagesti. M-am multumit cu atat de putin pana acum… M-as putea obisnui chiar sa iau numai ceea ce imi este permis fara sa cer nimic mai mult.
Suflete… Iar ai reusit sa faci doar cum vrei tu.
Acolo jos, intr-un colt de suflet stii bine ca vei suferi dar spui ca nu-ti pasa.
Tristete si lacrimi de dor iti umplu vara.
...Declaratii de dragoste. De unde le scoate? Si mergi cu nebunia mai departe...
In toamna incepi sa-ti impletesti lacrimile cu ploaia.
Niciodata atat de departe... Iti tremura sufletul numai la gandul ca un fir de vant strain i-ar putea deforma vreun fir de par. Fericire si ploi si tot asa.
Te-ai obisnuit cu toate. Visezi ca vei reusi sa traiesti asa, ca ai gasit coltisorul cald unde vei putea sa fugi de ale tale pentru o clipa.
Timp, de ce nu ai rabdare cu mine?
I-am pus inima in palma si a aruncat-o la gunoi. Am ridicat-o si i-am oferit-o iar, mai mare si mai rosie. A lovit-o cu piciorul.
Dupa un timp a invatat atat de bine drumul de la gunoi pana la el incat a inceput sa mearga singura.
Iarna. Departe tineretea se stinge in sange. Dispare lasand lumea pentru rechinii care au invatat toate smecheriile.
Din spate se aud voci. S-a schimbat oare sau raza de lumina nu era decat un bec care acum s-a ars?
Se apropie sfarsitul visului. Ceilalti l-au parasit toti. S-au intamplat atatea intre timp…
Si totusi, mai stii cum e sa pui toata viata ta intr-un cuvant.

E un capriciu si cu siguranta va trece...
In miezul zilei mi-e teama sa-l privesc. Inger sau demon?

Sunt anotimpuri pentru toate. Primesti oare intotdeauna ceea ce dai sau sunt doar vorbe aruncate in vant pentru ca speranta sa traiasca?