iarba, de verde drenata, escorta arterele asfaltate pe care dresori de câini gâfâiau impingând carucioare cu plozi inchiriati din parcarile magazinelor universale ca iubirea de mama ce ne mai rabda inca greselile pamantului.
eu, de mine pierdut, rataceam paginile lui kerouac pe tarmul unei piscine desfrunzite de servilii urmasi ai triburilor buimacite de flinte, margele, cruci si lanturi.
tu, de mine pierduta, iti sprijineai tâmpla de planseta si cu ochii intredeschisi desluseai in horele prafului din suvoaiele de lumina, vartejul celor zece fusuri orare care ne desparteau in silabe de umbre, spaime si lacrimi.