Azi ingerul fara aripi si zambet luciferic si-a ridicat din nou ochii si mi-a zambit.Il credeam plecat departe spre zarile unde poezia e muta si catecul mort,locul in care ne refugiem cand iubirile mor sau ne pirdem speranta in apusul ce aminteste de rasaritul de maine.
Atingerea mainilor ei m-a imbatat din nou in mireasma corupta de clipa de azi.Amintiri peste amintiri imi apreau in minte,stivuite asemeni unor cutii ce se deschideau la primul gand. Primul zambet,prima atingere,primul sarut ,prima si ultima noapte de dragoste...
Pentru o secunda m-am lasat purtat de fantomatice maini de zefir,dureroase iluzii,spre ochii calzi ai unui suflet izgonit.Pentru o secunda inima mea a inceput sa bata in ritm naiv,fara durere si promisiuni pierdute,sa prinda putere ,sa emane caldura.
Parere de rau,cuvinte nerostite,mandrie ranita,iubire cu aripi taiate,iluzii pierdute,tradare... O secuda... Era singurul lucru care mai ramasese.Singura abatere permisa de la o sentinta data demult de doua suflete imbibate de frica ancestrala de lumina pierdute in valtoare vietii.
La incepu zambetul sau mi s-a parut o ultima nestemata uitata,cazuta din sirag de amintiri si poate din ochi de fiinta celesta.Uitasem... Ingerii isi pierdusera aripile...
In locul lor am gasit vescnicul dans al slabiciunilor si acelsi egoism...Zambise doar pentru ca era nesigur.
Cu un simplu gest vroia sa deschida din nou dulapul cu vise cautand o prietenie uitata intr-un colt prafuit de povesti,de inima mea si ata , de iubire cu aripi de foc ,de sfarsit...