agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3411 .



soledad
personale [ Jurnal ]
celui care mă deschide în cerc

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2006-02-20  |     | 



și voi desprinde fiecare coajă de umbră. voi răzui bine lemnul, până voi atinge autenticul. cel presimțit de la prima întâlnire. a cuvintelor, a privirilor. a palmelor care se suprapun. rezonăm până la identic, uneori. și de aceea nu este necesar să mă chemi. fiindcă nu respir între secundele tale decât pentru a-ți reda pulsul.

uneori simt cum te-ascunzi de preaminele care te pătrunde până la conștiință. fugi într-o însingurare, un spațiu translucid. și atunci plec. mă restrâng până la punct. rămân vibrație. corp timpuriu. îmi recunosc viața, o aștern mereu în matca ei, după fiecare trecere a tălpilor tale printre peștii albaștri. gândurile mele te ocoloesc, numai inima este a ta. și, cumva, albul acesta indecent în care te amesteci pentru a simți că trăiești.

nu pot rămâne decât atât cât simt vântul. tu știi, nu am fost niciodată prea blândă, prea îmblânzită de atingeri. mă zbat. nu pot sta mai mult de o secundă nemișcată în mine. dacă vrei, încremenesc în loc, atât de intens, încât ai crede că nici nu mai gândesc. dar nu te pot minți atât de stupid, sunt irespirabil de vie. sunt verdele acela dintre metaforele tale. cel pe care îl iei în doze mici, chiar și atunci când crezi că ți-e de-ajuns apa.

din liniștea mea îți faci alte timpuri, pentru a mai trece printr-o luptă. nu te pot feri de oameni. nu te pot dărui lor. așa cum nu te pot lăsa rispindu-te. o singură busolă îți va arăta estul. te vei încrunta de fiecare dată când vei simți rătăcirea, amintindu-ți cum eu nu mă tem, cum pășesc prin întâmplări, fără scuturi. risc prăbușirea de fiecare dată.

însă vulturul își are darul, tu știi, darul acelei puteri, fiindcă își amintește de el însuși, vede, nestingherit, liber.

de aceea noi nu avem lacrimi, privim mereu înspre stânga și recunoaștem liniile de cer. nici o luptă nu se poartă decât în cercul șarpelui cu pene. și vedem împreună.

cândva doream să mă cheme soledad. să pot trece liniile paralele. acum încerc să fiu ceea ce sunt. și de aceea, te rog, nu schimba visul. și nici oglinda.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!