...

era un copil...

ii placea la nebunie sa se joace cu fluturii aceia frumos colorati care zburau deasupra stupinii bunicului sau bland si batran precum timpul...

le urmarea fascinat jocul aripilor moi si matasoase in lumina vie a soarelui de primavara...

ii lasa cu gingasie sa i se aserze pe umerii fragili si uneori chiar si pe nasuc...

il gadilau nespus micile insecte ceea ce-l facea sa rada nespus si deschis...

pana intr-o zi...

deasupra stupinii bunicului a trecut Avionul...

si El era Galben si Metalic si scotea un zgomot naucitor...

"Nu se aseamana cu fluturii..." si-a spus copilul "... ci mai degraba cu bondarii aia negrii si sacaitori..."

"Ba nu este o Viespe!..."si si-a amintit de viespea aceea rea care-l intepase anul trecut...si cat de mult il duruse,atunci...

Din coada Lui s-a revarsat un fir usor si albicios de fum...

"Avioanele astea Galbene si Metalice produc norii " si-a spus copilul pe deplin lamurit si zambind...

ca o ploaie ...

ca o ploaie s-a lasat usor pe pamant o roua cu un miros intepator si rau...

"Nu! a strigat copilul prabusit in genunchi printre sutele de fluturi prabusiti , tremurand spasmodic din aripi...

a invatat sa urasca in chiar acel moment lumea oamenilor...

sa-i fie teama de avioane..

a plans...

moartea muta a prietenilor lui fluturii...

pana la urmatoarea primavara, cand alti fluturi urmau sa se nasca precum niste fructe fermecate ale unui pamant bogat...


Din propria mea copilarie...