agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-19 | |
Încep să cred că nu există nuanță de alb, că ea a fost distrusă de trecerea timpului. Mi-am dorit toată viața un petec de iubire și încredere. Am privit avid lumea dindărătul frontierelor puse-n calea mea de om; mi-am consoliadat acțiunile făurind o lume așa cum mi-am dorit-o. Frontierele au dispărut curând descoperindu-mi fața pe care până acum nu o știam. Complexul de idei și trăiri intense ale semenilor mei s-au răzfrătit în subconștientul uman ; neîncrederea mea în sinceritate a început să se destrame….
Veteranii de pe poziții bine consolidate, au neglijat mediocritatea tehnicilor mele de apărare și au capitulat fără condiți deși si-ar fi putut distruge inamicul după orele, zilele sau săptămânile chinuitoare în care mi-au studiat fiecare mișcare. Mai mult deatât s-au perindat prin curtea castelului de nisip, pavat cu scoici goale din care perlele fuseseră scoase cu mult timp înainte. Cei ce au venit n-au făcut lungi popasuri și n-au stat la taifasuri. Dar inima lor lucra plină de dragoste, plină de dor și mărturisesc cu rușine că-n multe nopți senine nu mi-ar fi părut rău să mor. Pata roșie de sub umărul stâng mă doare îngrozitor. Fac analogie între faptele-mi bune și cele rele și ajung trist la concluzia că răul din mine devine tot mai puternic. Dacă la început eram încrezător acum am obosit iar scepticismul mă încearcă. Și atunci mă întreb: - unde sunteți? - unde este puterea voastră regeneratoare, creativă, plină de farmece, de iubire, de mister?……. Am creat răul, i-am dat suflet din sufletul meu și viață din viața mea, l-am făcut puternic, mult prea puternic, iar acum mă simt înlănțuit de progenitura creată. - unde sunteți? Þipătul meu de disperare rămâne fără răspuns. Doar singur ecoul mai repetă: Unde?…..unde?…….unde? Nisipul fin al castelului, doborât de prima rafală de vânt, aleargă furnicându-mi degetele. Albul îmi inundă ochii. Bătăile surde și mereu aceleași ce mă chinuiau de la începutul începutului prind viață. Liniștea surdă î-mi dă senzația adevăratelor trăiri. Doar ecoul repetă monoton la nesfârșit : - oameni ! - unde? - Unde!…. Unde!…. Unde!…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate