Lasă-mă să îmi colind tristețea
pe adierea ta
și spală-mă de-atâta vină
cu amintiri a tot ce-a fost în noi lumină,
căci eu te plâng cu stropi din mine,
cu lacrimi imperfecte și greșeli.

Și iartă-mă de clipele de vid
când am uitat cum să te recunosc
și nu m-am regăsit în noi,
fiindcă te simt cu rănile dintre noi
și cu timpul de pe chipurile noastre.

Lasă-mă să mor în abisele tale
cu tot ce-ți sunt străină
și să renasc cu tot ce te-mplinesc,
căci te trăiesc cu tot ce e în mine viață.