"Viața Ta ,mamă, a fost o poezie,
Dar din păcate o "Elegie"
Eu aș fi vrut un "Rai" să fie,
În toate,numai bucurie"
Cornelia

In ochii mei te văd mereu,
De când te-ai "dus" mi-e foarte greu,
Dar am jurat pe Dumnezeu
Să te păstrez în pieptul meu
Cât inima-mi va bate.

Îți văd și mersul legănat,
Fruntea și ochiul sprâncenat,
Părul șaten și ondulat,
Adesea cu-n batic legat,
Făptura-ți mai aparte.

Þi-aud și vocea mai timbrată,
Rară, dar și răspicată,
Ce-i drept, când erai supărată
Pe soarta-ți grea și cam ciudată,
Parcă-mi citești o carte

Și-mi povestești destinul tău,
Ce-a fost mai bun, a fost mai rău,
Cum a fost scris în "codul tău"
Să-l duci, cum o vrea Dumnezeu
Iar eu să-l știu "atare".

- De ce de mică viața mea
A fost prea dură, a fost grea?
In lumea asta atât de rea
Nu te-nțelege nimenea
Dar nu cer îndurare.

Războiul, seceta din plin
Eu le-am trăit, chin după chin
Mi-a modelat un trist destin
De-aceea, Domnului mă-nchin
Și-i mulțumesc că-s vie.

Apoi . . . părinții mi-au murit,
Doi frați mai mari m-au "ocolit",
Prin comportare, amăgit,
Fiind cea mai mică și, mințit
Cu multă dibăcie.

Dar, Dumnezeu m-a ajutat,
Mi-a scos în cale un bărbat,
Pe care mult l-am adorat,
Prin jurăminte ne-am legat
Să ne urmăm destinul.

Ușor, mai greu, ca orice cale,
"Urcușul" a-nceput din "vale"
Mai iute, uneori agale,
Cu multă trudă, chiar și jale,
Mă liniștea doar "crinul".

Acest simbol al dragostei curate,
Respect și multă demnitate,
Perenă s-au pe ... apucate,
Mai sinceră ca cea de frate,
Fierbinte ca o "lavă".

Cu timpul ea a mai crescut.
Când, "draga mamii", te-ai născut
Simțeam al doilea sărut,
Dar greul era la-nceput,
N-aveam nimic pe "tavă".

Doar, o măsuță și-un "lămpaș",
O crăticioară și-un făraș,
Un "prici" cu paie într-un lăcaș
La "Grancea", zis badea Ionaș,
La margine de Orăștie.

Cu timpul ne-am mai cumpărat
Hăinuțe, și-un fier de călcat
Iar pentru tine un mic pat,
"Covată din lemn" de scăldat,
Era o mare bucurie.

Deși săraci precum eram,
Iubirea-n suflet o simțeam
Și nici odată nu plângeam
Că ne lipsește ce doream,
Pentru o casă nouă.

Greul cel mult l-am mai uitat
Și binele s-a adunat
Când tatăl tău a promovat
In grad, el a mai avansat
La "Regimentul Nouă".

Dar, ordinele mai de"sus
"Ne-au "dislocat" mai spre apus,
Mutările, cum ți-am mai spus
M-au afectat și mi-au distrus
Din casă toate cele.

"Aradul", iute l-am uitat,
Brigada n-i s-a desființat,
Exact la anul ne-am mutat
În "Bradul" mai apropiat,
Orașul tinereții mele.

Aici un timp ne-am potolit,
Necazul ne-a mai ocolit
Iar "Tati" era fericit
Că dintr-un "foc" a reușit
La facultatea militară.

Momentul era crucial,
El se-ndrepta spre un ideal
Visat și, pregătit real
Cu multă trudă și-un moral
Fierbinte ca o "pară".

Tu erai mică, un boboc,
Când alergai pe lângă bloc
Și întrebai din loc în loc,
Când vine "Tati"? boc, boc,boc
Să ne ia la București.

Văzându-ți chipul, lăcrimam
Fără să vezi, apoi zâmbeam,
Cu brațele te cuprindeam
Și sărutându-te-ți spuneam:
Ne ducem la "Dudești"

Trecuse doar vreo șase luni
Și tati a făcut minuni,
L-au ajutat oamenii buni
Și a găsit la doi bătrâni
O cameră la curte.

În plină iarnă ne-am mutat
La "Bița", șapte ani am stat,
Acești bătrâni te-au răsfățat
Și multă vreme ,adorat,
Niște "ovrei" aparte.

Anii de aici au fost frumoși,
Plini de speranțe, luminoși,
Aici ai făcut primii pași
Într-o clădire, un mic lăcaș
Spre clasele primare.

Și tot aici tu ai crescut,
Astfel că multe-ai priceput,
Din vremea care a trecut,
Cum am trăit și ne-am zbătut
Să te vedem o "Floare".

Pe vremea aceea tatăl tău,
Avea serviciul la Bacău,
Fiind și student pe la A.S.E.-u,
Făcea naveta mai mereu
Să-și viziteze "casa".

Cum el era mai mult plecat,
Vreo doi ani singure am stat,
Dar vestea lui m-a bucurat
Când înspre toamnă am aflat
Că vine la "Băneasa".

Anii treceau, treceau cu spor,
În suflet mai aveam un dor,
Să ai și tu un frățior,
La greu, un vrednic ajutor,
Să vă iubiți ca frații.

Dar... s-a născut o surioară,
Mică, un pui de "căprioară",
La "Caritasul" lângă școală,
Tu erai deja o domnișoară
Și cântai: "Ciauo Ragați".

O melodie preferată,
De "Geanni Morandi" cântată,
Când făcea stagiu în armată
Iubea pe "Laura",o mândră fată
Fanul copilăriei tale.

"Mirela", creștea drăgălașe,
Când mami o desfăcea din fașe
Zâmbea, mișcând din piciorușe
Tu îmi ziceai că-i o păpușe
Și-o legănai agale.

Toamna, din anul șeaizeci și nouă,
Noi ne-am mutat în casă nouă
Și aș fi vrut ca amândouă
Să vă iubiți, și numai vouă
Să vă destăinui "păsul".

Această stare sufletească,
Ce nu-nceta să mă lovească
Și inima să mi-o rănească
Când "greul" începea să crească
Aproape la tot pasul.

Din fire am fost mai grijulie.
Cu voi simțeam o bucurie
Prin comportare, o mândrie,
Dar neștiind cum o să fie
Mă agitam întruna.

Timpul trecea, trecea agale,
Iar voi creșteați și, fiecare
V-ați ales singure o cale
Ce s-o urmați spre înalta "zare"
Făcându-vă "cununa".

"Cununa " ta a fost să fie
O facultate în "Regie".
Eu aș fi vrut, poet, să scrii o "Elegie",
Ca și nepoții mei să știe
De mama lor "străbună".

Dar, gândurile întotdeauna
Zboară hoinare precum "Luna",
Destinele ne fac cununa,
Ne dau "năvodul", ne întind mâna
Cu pofta lor "nebună".

Totul este, să-l știi purta
Și încă ceva, nu uita
Că ai o soră, este a "Ta",
Să-i porți în suflet dragosea
Dar și "Ea" pentru tine.

-Mămica mea, multe-am știut
Din cele spuse, priceput,
Cum ai trăit și te-ai zbătut,
În suflet pace n-ai avut
|Să fie numai bine.

De-aceea eu îți mulțumesc,
Fii liniștită, cât trăiesc,
Pe nimeni n-am să amăgesc
Iar pe cei dragi nu-i ocolesc,
Ai inima-npăcată.

Îndemnul tău e ceva "sfânt"
Iar chipul: "Maică" pe pământ,
Tot ce mi-ai spus nu-s vorbe-n vânt,
Le voi păstra până-n mormânt,
N-am să le uit vreodată.