agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-01 | | Zi tristă în calendarul sufletului nostru. 30 Noiembrie: ultima zi de toamnă – ultima zi din viață. Toamne peste orașul nostru vor mai veni. Cel puțin tot atâtea câte au venit și până acum. Cine să le mai numere ? Cine să le mai numească ? La vremea cerută, nici una nu ne va ocoli... Toamna... Ce numărăm toamna ? Toamna...ce se adună ? La ce bun dacă hambarele ne vor geme de rod dar goluri mari, fără putință de a fi acoperite, se vor căsca în ascunsul inimii? Uneori toamna târzie vine nu să dea; să ia, vine.. Uneori o rădăcină a sângelui tău, lăsându-te cu făptura suspendată într-un aer străin, alteori un prieten care ți-a deschis cândva ferestre spre alte locuiri. Cu fiecare din ei ni se întunecă câte puțin cerul, până ce întunericului întreg ne vom preda definitiv. Azi o lumină, mâine, alta. Lumânări tinere, lumânări gârbovite vedem cum se sting, rând pe rând, retrăgându-se din ochii noștri în praful nopții, acolo unde se strigă și nu se răspunde, unde se cere dar nu se primește... Toamna...la vederea toamnelor acestea cu miros de lemn îngropat ni s-au zgribulit toate speranțele. Așteptam ziua de mâine cu credința inconștientă a pasului care îi urmează în mers celuilalt. Acum întindem mâna în burțile putrede ale pământului și-i cernem printre degete tăcerile. Înaine, copii fiind, îi ascultam cu urechea din inimă șoaptele venite din adâncuri peste noi. Le căutam, nu fugeam de ele. Rămâneam în așteptare cu respirația tulburând praful mormântului sau firul ierbii și ascultam. Ascultam povești venite din lumea de jos în lumina noastră și ne bucuram. Povești tinere, povești bătrâne. Dar toate împărtășite pe tonul, lipsit de orice urmă de regret, al unei enigmatice bucurii amestecate cu firele undelor curiozității. Ieșeam apoi în ulița din ocolul cimitirului, alergând cât ne țineau picioarele și strigam « Morții vorbesc, morții cântă... ». Au năvălit în tâmplele noastre meduzele uitării și ale timpului care albește și dacă privim pe furiș în oglinzile mucegăite din casa mare a copilăriei nu mai regăsim nici o sclipire din diminețile de atunci. Toamnele s-au înstăpânit peste tot, închizând uși grele, văruind geamuri cândva păstrate tot timpul larg deschise. Toamna devine tot mai mult un capăt dincolo de care nu vrea să se mai întâmple nimic. Verile și cele mai înaintea lor venite, primăverile, nu-și mai pot trimite mesageri pe drumurile îngroșate de trupurile frunzelor zvârlite și ele din înalțimi pe colțurle pietrelor să li se ruginească în arămiu verdele tinereții. Tot într-o toamnă ca aceasta te-am pierdut și pe tine, prietene. Ai încheiat și tu unul din anotimpurile geografiei umane. Sau poate că doar te-ai ascuns de iernile care ucid tot cu albul lor căzut peste fapturile noastre din îndepărtatul altor lumi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate