Azi-noapte te-am visat. În visul meu se făcea că priveam către cer și-ți vedeam chipul...plutind printre stelele iubirii...vedeam cum îți zâmbesc fiecare...lung si trist. Începeam să-ți vorbesc și să strig către tine, dar nu reușeam, căci erau prea puține...Rugam luna să-mi trimită o rază...să pot urca și să te mângâi, dar în zadar... Atunci am izbucnit în plâns de disperare, iar tu mi-ai întins mâna și m-ai ajutat să zbor către tine... M-ai certat...pentru că a durat mult prea mult timp până să întind mâna pentru a mă ajuta.....a durat mult până să îmi fac curaj pentru a cere acel ajutor mult așteptat...dar de care m-am temut mereu...,,Cât poți să mai stai așa, retrasă în eul tău, cât poți să mai fii atât de singură, cât poți să mai stai fără a te distra, fără a avea prieteni în jur, într-un cuvânt să nu îți trăiești viața!!! Una este și asta este scurtă, nu se mai repetă, nu mai este alta...Gândești într-un anume fel...si îți respect judecata, dar te-ai întrebat în ce situație erai, când te-ai hotărât asupra acestor idei...? Nu s-a schimbat nimic de atunci?...Vreau doar să trăiești altfel, să te gândești mai mult la tine...și mai puțin la alții...sa fii fericită, să simți că trăiești cu adevărat...!!!’’
Îți simțeam privirea caldă și timidă...și îmi doream să mă săruți...să nu mă mai cerți...să îmi spui vorbe frumoase... Era de ajuns să îmi doresc ceva...și acea dorință devenea realitate...să te pot îmbrățișa, să te pot săruta...să te pot privi când dormi, să te pot vedea în somn, să te pot descoperi în fiecare zi...mai pur, mai aproape de sufletul meu...Să descopăr mereu că voi fi a ta...doar a ta...și că vei fi numai al meu...
Reprezentam două lumi diferite. Totuși exista ceva care ne unea, împotriva distanței. Era dorința....era dragostea...care....cu timiditate...încerca să se înfiripe între noi. Dar...exista și suferința și mă doare...mă doare că trebuie să te aștept...mi-e teamă că dragostea se poate stinge în orice clipă. Gândește-te la mine...fii pământul meu, lasă-mă să fiu ploaia ta....și atunci vom reuși să introducem în inimile noastre...(dornice de iubire...dornice de a simți acei fiori ai unei trăiri ce numai iubirea ne-o poate da)...dragostea care să dăinuie...care să rămână veșnic vie în sufletele noastre.
Eu te visez în fiecare noapte...că mă strângi în brațe...că mă săruți...Este atât de bine lângă tine...dar când mă trezesc dimineața...sunt singură...Atunci mă întreb: oare unde ești? Dar apoi o alta întrebare îmi zguduie sufletul: oare ai fost vreodată cu adevărat aici? Și atunci îmi dau seama că nu a fost decât o nălucă, rodul imaginației mele...care, după ce te-am cunoscut, a căpătat proporții. Ce mult aș vrea să fii acum aici lângă mine...cuvintele sunt prea puține pentru a putea exprima tot ce simt eu acum!!!
Mă doare...mă doare încă...să știu că pentru tine exist doar în vis...că te gândești la mine ca la un vis frumos din care abia te-ai trezit...și cu toate că încerci să reproduci visul...să-l transformi în realitate...cu greu reușești.... fiindcă încă nu simți ceea ce simt eu...IUBIRE...!!!
Þi-am scris o scrisoare cu picături de ploaie...iar cu vântul ți-am șoptit-o. Am chemat vântul și i-am spus să te mângâie...am adus păsările și le-am pus să-ți cânte. Am înflorit copacii pentru tine și am topit zăpada....ca să-ți dai seama că eu sunt primăvara ta. Mi-am asumat orice risc când am pornit la drum, am spus că voi avea puterea să înfrunt orice: năravul timpului...până chiar și sufletul, care e din ce în ce mai liniștit...pe care am încercat să-l decorez...cu visul meu...și cu iubirea pentru tine.
Mi-aș dori să fim amândoi pe un vârf de munte...unde să nu ajungă nimeni...să fim doar noi doi...să nu fim priviți de oameni iscoditori...să fim doar noi...în acea sălbăticie a munților, a naturii, în toată splendoarea ei, să o simțim cum ne încarcă sufletele cu iubire, cu dorința sacră de a trăi...și de a fi fericiți. Da...să fim doar noi doi...să mergem pe cărări necunoscute ținându-ne de mână...să ne privim...să ascultăm păsările ce ne însoțesc....să simțim bătaia vântului printre crengile copacilor...Să fim doar noi....să nu vorbim...să nu ne spunem nimic...doar să ne simțim unul lângă altul...doar să ne auzim bătăile inimilor noastre...dornice de a iubi tot ce este plăcut...tot ce este frumos.....Nimic să nu ne tulbure momentele de fericire ce trec...parcă mult prea repede....