agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-13 | |
Cădeau fulgi de nea. Atât de mulți și atât de apropiați încât abia puteai zări o siluetă la zece metrii. Aveam impresia că se adună cu toții premeditat în apropierea fiecarui om de pe stradă parcă plini de dorință. Dorința de a se încălzi.. dorința de a se topi pe veșmintele colorate sau pe pielea zbârcită de frig.
Undeva foarte aproape se distingea silueta unui vagon singuratic de marfar.. lăsat acolo parcă in mod deliberat pentru a atenua senzația de despărțire. Ideea că cineva rămâne și cineva se duce… sinistru ! Asteptarea te face să-ți imaginezi tot felul de chestii. Imi băgasem bărbia in geacă mainile in buzunar în speranța că nu voi simți atât de acut frigul și îmi înfașurasem fularul de două ori peste jumatate de față. Mai erau 15 minute pâna la ora sosirii rapidului de București iar frigul parcă scormonea în organismul meu după cine știe ce comoară plina de viață. M-am așezat pe geanta inghetată și am închis ochii.. Simțeam fulgii pe față, pe pleoape și în fiecare loc în care aveam o bucățică de piele dezvelita, într-un asalt incredibil.. - Hai odată ca nu mai suport! îmi spuneam la fiecare cinci secunde în gând. Îmi imaginam fața locomotivei fioroase care răzbește prin atâta zăpadă pentru a veni să mă scutească de frigul și viscolul de afară. Am început să povestesc cu ea. Îmi spunea cât de mirific este totul în drumul ei. Trecuse peste munți, văi, râuri, păduri dese.. orașe albite de anotimp. Răsunase in cătunele liniștite de pe parcurs, lăsând în urma doar ecoul sacadat. Îmi spunea despre oamenii din vagoane și despre felul lor de a fi. Poveștile fiecăruia, cărțile pe care le citea fiecare și despre gândurile ce se pierdeau în urmă pentru a îmbogăți parcă locurile singuratice. Îmi spunea despre animalele ce stau pitite în tufișuri nemișcate când trece maiestuos prin păduri .. și cum ele nu fac altceva decât să clipeasca ritmic parcă salutând timid.. civilizația. Îmi spunea despre salutul obișnuit al fiecărei gări care răsuna până în adâncul padurilor sau se pierdea printre clădirile cenușii ale orașelor. Descria cutele de pe frunțile oamenilor adâncite parcă de timp și întâmplări misterioase. Îmi spunea cât de multe lucruri a invățat de la brazii înalți ce privesc peste hotare și câte sfaturi a ascultat de la stejarii bătrâni și scorburoși din margini de pădure. Erau ani de când cutreiera iar timpul împietrise în sufletul ei idea de hoinar. Adunase atât de multe amintiri încât mă gândeam la mine și la cât de neînsemnat sunt eu în existența ei… - Sunt doar unul din miile de oameni care poate au avut aceleași gânduri sau altele mai triste ori mai vesele… sunt doar unul dintre acei oameni pe care îi “salveaza” din frig și îi poartă prin lume și prin timp spre locuri despre care va urma să audă in următoarea mea călătorie… Uuuuuuuuuuuuuuu ! se auzi în depărtare.. apoi o șoapta la ureche: - Am sosit dragule călător ! - Trenul Rapid numărul 340 de la Satu Mare cu direcția Brașov-București Nord sosește în stație la linia 2. Trenul are în compunere vagoane... Câteva zeci de secunde și sosi în gară prin aburi și spulberând zăpada de pe peron. Se deschise ușa... am simțit căldura care năvălea lăsând în urmă acel iz specific trenurilor. Am urcat, mi-am căutat locul și m-am așezat zâmbind. Apoi am închis ochii în speranța că va avea chef să povestim și până la destinație… Am adormit moleșit de căldură. Mă simțeam în siguranță în incinta unui bătrân atât de înțelept.. Aproape de Brașov am deschis ochii. Privind pe geam aveam impresia că mă dojenește .. : Pierzi frumusețea locurilor prin care treci ! îmi spunea. Am luat atunci o foaie de hârtie și un creion și am început să scriu despre locurile prin care treceam fugitiv despre oamenii pe care îi vedeam și despre cât de trecători suntem prin viața.. Acum stau și mă gandesc că o mare parte din ceea ce sunt s-a clădit... în Tren.. și nu pot decât să mulțumesc.. să închid ochii și să-mi amintesc de călătoriile poate alteori considerate .. Banale ! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate