GÂND DESPRE SFÂNTA LITURGHIE





Sfânta Liturghie este piscul cel mai înalt spre care tinde vulturul în zborul său spre libertatea Sfintei Treimi.
Sfânta Liturghie este o împlinire măreață, mai rotundă decât orice sforțare omenească. Este “singurul lucru care ne trebuie” în acest pelerinaj plin de neputințe și limite omenești. Este partea Mariei, mai hrănitoare decât toate eforturile Martei de a scoate pâine din pământ și de a transfigura natura spre ospăț.
Sfânta Liturghie este asemeni unui soare blând de toamnă, cu copaci galbeni rodiți, cu copii vioi și nevinovați, cu tineri indrăgostiți de neprihănire, cu bătrâni albi ca niște culmi înzăpezite cutreierate doar de capre negre, solitare.
Sfânta Liturghie mai adâncă decât orice știință, mai înălțătoare decât orice poem, mai iubitoare decât orice jertfă, mai sentimentală decât orice melodie, mai grăitoare decât orice discurs, mai dalbă decât orice mireasă...
Nu-mi închipuiam că am parcurs deja prin Liturghie conturul adevăratei libertăți.
Dacă inainte de Liturghie mai poți găsi în suflete drama vreunui conflict, după săvârșirea acestei minunate taine, se așează bruma vindecătoare peste rănile sufletești încât poți exclama împreună cu psalmistul :”minunat este Dumnezeu întru sfinții lui”.