agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-04-16 | |
Ploua iar peste orasul meu, iar mie mi s-a stricat umbrela. Neinteresant. Incercand sa ocolesc stropii de ploaie ce se incapatanau sa ma loveasca, ma gandeam la slalomul la care ma antrenez in scurta perioada pe care am parcurs-o deja pe Terra. Cum sa te lupti cu morile de vant? Cum sa evadezi din rational, pentru a-ti urmari visul? Hmmm, ironie... Insotitorul tau, care la inceput era vocea ratiunii, a ajuns sa regrete asta. Si atunci, o umila faptura ce se fereste de ploaie, ce sa faca?
Imi aduceam apoi aminte de Ionesco... de cata sinceritate a dat dovada cand a spus ca el recunoaste ca nu intelege nimic. O povara pe care a inlaturat-o de pe umeri, ramanand doar cea a timpului inexorabil, care il ameninta. Nu era pregatit sa imbatraneasca, sa moara, sa dispara. Si totusi, a iubit viata? Toti cei care iubesc viata, traiesc cu teama mortii? Sau, chiar acestia o accepta mai usor? Isi accepta neputinta mai usor? Hmmm, timpul, vesnicul chin. Un simplu cuvant! Cum poate omul sa pretinda, sa vrea sa pretinda, sa vrea sa fie creatia/ creatura suprema, cea care are putere absoluta asupra a tot ceea ce il inconjoara? Spun asta fiindca e ironic.... omul a inventat cuvantul, cuvantul "timp" si un singur cuvant a ajuns sa il terorizeze. Propria lui creatie il domina. Penibil. "Elementary, my dear Watson." Atata doar ca dragul nostru Sherlock Holmes elucideaza toate misterele, la fel cum face si nostimul Hercule Poirot. Ma aflu tot in ploaie... o admir acum, sunt neputincioasa in fata ei si admit asta. Ma simt cam asa cum s-au simtit personajele lui Camus cand ciuma le-a inconjurat iar ele s-au rezumat la a o diagnostica, a o admira, a astepta, a actiona, majoritatea datilor fara succes. Am ajuns si eu la aceeasi concluzie la care a ajuns un personaj din romanul mai sus citat, societatea e ciumata. Insa e o ciuma mult mai puternica, microbul a suferit multe mutatii pana sa ajunga atat de puternic, invincibil. Ciuma, personaj central, iar noi, figurantii, o diagnosticam si o admiram. In ceea ce priveste actionatul... suntem neputinciosi. Limba germana are un cuvant frumos, "Mitlaufer", in traducere mot-a-mot, ar insemna cei care alearga pe langa evenimente, odata cu ele, fara insa sa intervina in vreun fel. Nu, nu este in intregime adevarat. Mai exista si persoane active. Reusesc in ceea ce isi propun? Timpul (oribil cuvant) o va spune. Oare cum a luat nastere aceasta notiune? Dupa umila-mi parere, s-a nascut din egoism, din egoismul omului. Din teama lui. A observat el ca apare si dispare, ca sa aleg termeni cat se poate de simpli(utili mie din cauza vocabularului sarac, direct proportional cu asa-zisa cultura de care dispun). Spuneam deci ca omul a observat acest ciclu, care il afecteaza, ii dauneaza. Nu stie ce inseamna aceasta disparite, si necunoscutul ii inspira teama. Se simte captiv, se simte observat, gonit, haituit. Cine face asta? Simplu: timpul! Cineva/ ceva, independent de el! Simplu, penibil de simplu. Informandu-ma asupra buddhismului, am ajuns la unele concluzii interesante. Notiunea de timp este legata de cea de spatiu si nu inspira teama. Este ceva normal, natural, ce trebuie acceptat ca atare. Mai departe insa devine dificil. Intrebarea este ce faci cu acest timp pe care il petreci pe pamant? Il irosesti? Sau cauti sa dobandesti iluminarea? (Buddha= Iluminatul, Trezitul). Cum faci asta? Pai, ghidandu-te dupa unele precepte bine stabilite, cum ar fi, si aici spicuiesc doar: gandirea pozitiva, harnicia, abnegatia, altruismul, sinceritatea, faptele bune(tot termeni simpli) etc. M-a impresionat buddhismul, tocmai pentru ca este foarte diferit de crestinism. Un calugar buddhist spunea ca, spre deosebire de buddhism, crestinismul se bazeaza pe un oarecare santaj; adica, ne rugam, postim, respectam poruncile, credem cu adevarat, fara sa punem prea multe intrebari, etc si atunci vom dobandi iertare, vom putea merge in Rai. Ei bine, la buddhisti nu este asa. Buddha nu cheama pe nimeni la el, nu spune "lasati copii sa vina la Mine", nu, el spune, daca veti reusi sa respectati ceea ce am respectat si eu, daca veti reusi sa imi urmati sfaturile pentru a deveni la randul vostru Iluminati, atunci veti ajunge in Nirvana. Ciclul vostru de vieti petrecute un chin si agonie pe acest pamant se va fi incheiat. Mi-a placut iarasi ca acest Buddha a luat exemple din viata de zi cu zi pentru a fi mai explicit, pentru ca oamenii sa inteleaga ceea ce voia el sa spuna. Si, mai departe, a luat ca bun de urmat, doar ceea ce a experimentat el insusi. Aceasta religie, mai mult, aceasta filosofie de viata, implica o foarte mare doza de responsabilitate. Desi la ora actuala buddhismul este din ce in ce mai raspandit in occident, noii lui adepti spicuiesc doar anumite "fragmente" propice dezvoltarii lor. Sa fie aceasta calea cea buna? Din nou, tot timpul, tot cuvantul acesta oribil, ne va spune. Ploua din ce in ce mai tare! Tare ghinionista mai sunt; trebuie ca am facut destul de multe greseli in vietile mele anterioare, astfel incat mi-am atras o karma atat de "daunatoare". In superficialul (deocamdata) studiu am aflat si ca aceasta karma este reversibila, fiind bazata pe principul actiune-reactiune. Si atunci, eu cum sa o indrept?(intrebarea este: eu...hic.. eu.. cu cine votez?!) Ma abtin... inca... Hmmmm, omul, prin definitie subiectiv, incearca sa fie rational. Daca ar fi sa il dau ca exemplu pe Descartes, care a esuat penibil in rationamentul sau, atunci as ramane la fel de dezorientata. As putea sa dau ca exemplu doar problema adevarului, unde Descartes afirma ca propozitiile concise, definite, sunt intotdeauna adevarate. ex. "cogito, ergo sum", singura problema pe care o avem este in a delimita care anume sunt definite.(am impresia certa ca nu am folosit exact cuvantul utilizat de el,sa imi fie cu iertare, ideea este aceeasi). Hmm... demonstratia este evidenta, nu cred ca este cazul sa dezvolt acum ideea. Bon, trecand la empiristi, la "tabula rasa", prinicpiul lui Locke, nu ajung nicaieri.... nu ma convinge nici el... experienta pe care o invoca nu ma convinge. Totusi, pe mine ma ploua si acum nu mai stiu nici cu cine sa votez? "l'embarras de choix" se numeste pe franceza, atunci cand nu stii ce sa alegi. Mda... Probabil o sa urmez exemplul lui Faust, o sa continui sa caut, sa invat, sa construiesc, sa admir... si, poate, doar poate, voi fi demna sa stiu ce se va intampla dupa ce o sa dispar. Daca o sa dispar... Sau, poate, pur si simplu o sa inchei aici, pentru ca deja mi-am plictsit cititorul, care, probabil nu a ajuns inca aici, pentru a vedea ca imi cer scuze sa ii fi rapit atata TIMP cu nelamuririle mele. Ma ploua in continuare si sunt iritata, desi imi place ploaia... paradoxal, idiot! O sa aleg solutia cea mai simpla, indicata unei necunoscatoare in tot: o sa imi duc umbrela la reparat! Cam inutila risipa de cuvinte pentru a ajunge la o concluzie care nu imi aduce nici un fel de lauda... Mai ramane o intrebare... am uitat-o si pe asta... a cazut cu picatura de ploaie, ce a murit in clipa care a trecut. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate