Mi-am învățat lecția: în dragoste nu trebuie să te aștepți să primești ceva. Trebuie, în schimb, să te dăruiești cu totul, necondiționat. Trebuie să uiți de tine și să nu îți mai pese decât de fericirea ei. Să te lași în voia simțurilor și să nu le mai întorci pe toate părțile, căutând o logică în ele. Să fi mai bun pentru că așa te vede ea. Să îți calci mândria prostească și să te închini, mut de admirație, în fața minunii existenței sale. Să îți smulgi din inimă viermele îndoielii și să îl strivești cu nepăsarea celui care iubește. Să îți alungi din minte gândurile sumbre și să îți luminezi sufletul întunecat (până acum) cu caldele raze ale soarelui de lângă tine. Să accepți, fără să pui întrebări sau să aștepți răspunsuri, tot ce îți oferă ea, indiferent ce ar fi. Să te înfiori de plăcere doar amintindu-ți zâmbetul ei. Să îți petreci timpul gândindu-te că există, undeva, un suflet care simte cum simți tu și care iubește la fel ca tine...