Uităm, cât se poate de des hohotul de râs ce ne cuprinde sufletul la atingerea altui suflet, căldura gesturilor știute, încântarea primei zăpezi, veselia primilor ghiocei, tresăririle unei melodii care amintește de ceva...sau de cineva, înlănțuirea unor brațe ce înseamnă o strângere călduroasă ce vine din adâncul sufletului…
Uităm de toate astea în fiece secundă...și când ne amintim, uneori, e pentru că am pierdut ceva, pentru că ne-a durut prea tare ceva. Trăim orbi, muți, surzi, ascunși după pereți de sticlă și zi de zi, ceas de ceas, uităm frumusețea de la fiecare pas, care nu așteaptă decât să fie descoperită.
Dar deschid ochii și-mi amintesc că trăiesc...și mai ales că am comis o crimă frumoasă, iubite…am îndrăznit să sfidez rațiunea și să mă las pradă unei feerii numită IUBIRE. Și te iubesc așa cum o pasăre iubește zborul și libertatea…așa cum albina iubește floarea. În fiecare noapte mă cobor în sanctuarul viselor, unde-ți clădesc lăcaș de marmură, împodobit cu petale de trandafiri pe care valsează picături de rouă, izvorâte din doi ochi frumoși. În brațele tale voi descoperi acea lume nouă în care vrem să ne clădim căsuța iubirii...căsuța ce va cuprinde câte un pic din tot ceea ce reprezentăm noi unul pentru altul…Am învățat să respir un alt aer…să zâmbesc sub un alt cer…
Chiar dacă atunci când deschizi ochii și întunericul norilor domină cerul...chiar și atunci când e încă un ger cumplit afară...chiar și atunci când nu știi ce îți mai poate aduce încă o zi...te bucuri și sufletul este mai liniștit lângă un om pe care ai vrea să-l consideri...cel mai deosebit…O blândă fericire îți poate inunda inima...doar atunci când simți că trăiești...atunci când dragostea încearcă să ți se cuibărească în suflet....și dacă îi lași o portiță deschisă...cu siguranță se va instala confortabil....