Mă uit la chipurile oamenilor, încercând să zăresc ceea ce găsesc doar la tine. Nu pot spune ce, dar sufletul îmi zice că-i o binecuvântare primită o singură dată în viață.

De fiecare dată când mă gândesc la tine, zâmbesc; este un zâmbet de fericire, căci ai adus lumină în viața mea și ai alungat norii amărăciunii. Iubirea, fericirea și frumusețea erau doar vorbe... până ai apărut tu și au căpătat înțeles. Te descriu, te definesc... și totuși, nu sunt îndeajuns.

M-aș topi sub atingerile tale și m-aș strânge, picătură după picătură, într-un ocean de uitare. Aș rătăci pe nenumăratele căi de dincolo de ochii tăi ca să-ți găsesc gândurile și să le sărut, unul câte unul. Þi-aș mângâia sufletul, de m-ar lăsa destul de aproape să-l ating. Þi-aș asculta bătăile inimii și le-aș simți zguduindu-mi fiecare nerv din trup. M-aș înfiora sub răsuflarea ta și m-aș revărsa într-o ploaie de vise. Aș urma făgașul lacrimilor tale până la izvor și i-aș înăbuși pricina... i-aș sorbi amărăciunea. Aș preaslăvi fiecare părticică a trupului tău așa cum te preaslăvesc pe tine, întreagă.

Te-aș iubi așa cum te-am iubit... cum încă te mai iubesc... cum te voi iubi mereu!