***
cred că trecerile noastre se desfășoară unplugged
de când cineva a hotărât că înlănțuirea poate fi infinit mai subtilă
suntem noi și călcăm pe același pământ
există un socrate în fiecare
și pentru fiecare un copac sub care ne așezăm vorbind

suntem oameni și curgerea ne rupe de noi

am coborât din starea de transă
pentru a construi lucid o scară pe care să urcăm înapoi

***
am fugit din camera roșie
rămăsesem într-o privire goală
atât de goală
încât inima lovea cu zgomot în coaste
am prea mult trup în mine am strigat
am prea mult trup
și mâinile tale nu sunt deajuns
alte mâini mă ating cuprind răscolesc
în timp ce eu
din ce în ce mai golită
ca un câmp abia respirând sub seceta albă
îmi smulg din zvâcnetul inimii
chipul tău

***
tu știi