agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 719 .



Gânduri...
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Foll moon ]

2007-09-03  |     | 



Îmi este încă greu să trăiesc prezentul. Ader la el rareori fără efort. Nu mai știu ce caut, caut răspunsul și el se schimbă de la o zi la alta. Când trag adânc în piept o adiere de primăvară, sau de fiecare dată când vin în contact cu frumusețea vieții și când pentru o clipă mă mai pot bucura de ea fără să mă gândesc la nimic atunci...ca un trăsnet...mă lovește altă nenorocire...altă povară pe umerii ce parcă în ultimul timp i-am simțit mai ușori....pentru că mai pierduse din greutăți. Dar când mă înec în durerea mea ca într-o mlaștină, când mă simt diminuată de ea, umilită, îmi spun că aveam dreptate și că a muri nu înseamnă nimic.
Mă contrazic singură fără încetare. Vreau și nu vreau să sufăr. Când durerea depășește puterile omenești și se arată fără un sfârșit posibil, aș vrea să mi-o domolesc, dar ori de câte ori mă odihnesc puțin, refuz să pierd orice prilej de comunicare cu lumea...cu prietenii...cu cei din jurul meu ...cu toți cei ce-mi sunt alături, refuz să îngădui ultimei priviri să-și piardă din intensitate, chiar de-ar fi să obțin o anumită seninătate în acele clipe, chiar de-ar fi să mă cuprindă iară, aproape fără știrea mea, dorul și dragostea de viață. Și așa, fără răgaz, fără odihnă, fără să mă opresc, oscilez tot timpul între un punct și altul, înainte de a regăsi un echilibru, fără încetare amenințat. Multă vreme va fi așa și accept situația. Dar uneori mă cuprinde o oboseală fără de margini și pune stăpânire pe mine teribila ispita de a depune armele, de a-mi căuta odihna. Iubesc pământul în clipele acelea și gândul de a-mi face culcuș înauntru, jumătate cârtiță...jumatate statuie și nu mă sperie nimeni...și nimic...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!