Sunt ca un copil mare...și te-ai speriat, dar nu de mine, ci de tine și...vrei să-mi iei sufletul...de ce? A! Vrei să fie doar pentru tine...vrei să fie doar al tău...vrei să-ți aparțină...!!! Nu e bine, nu e normal, nu e corect, am fost sinceră cu tine cum n-am fost cu nimeni pentru că am considerat că omul din tine nu trebuie mințit nici măcar prin omisiune...nici prin aluzie. Lasă-mă pe mine să-ți dau din el doar atât cât cred eu...lasă-mi mie posibilitatea de a-ți oferi ce e mai bun și mai frumos din el...Nu alege...nu separa din el ceea ce-ți place ție...ia ce-ți întind eu cu mâna tremurândă...ca nu cumva să-mi scapi fragilul suflet...sau acea parte din el, pe care vreau eu să ți-o ofer.
Sunt ca un pahar plin cu cea mai pură apă din univers. Atât de plină că suprafața superficială a apei se sprijină pe marginile paharului iar în centru se curbează în sus, formând o semicalotă sferică. Este ridicată la maximum, încât orice picătură, oricât de mică ar fi, sau chiar un vârf de ac, ar produce așa un dezechilibru la suprafața apei pure, încât s-ar produce o revărsare bruscă. Dar tu nu ești nici picătura care s-o reverse...nici vârful de ac care să producă acel dezechilibru. Tu ești cu totul altceva (așa cred...și așa VREAU să cred). Tu ești o petală de trandafir care se va așeza cu grijă peste marginile paharului, în așa fel încât să-l cuprindă cu toată căldura emanată din frumusețea ei...și cu delicatețea catifelată a mângâierii, fără să mă reverși. Vom obține două lucruri dintr-o dată...vom continua comunicarea noastră fără să intervenim unul în echilibrul celuilalt și petala de trandafir mă va proteja de impurități, de gunoaie și de alte elemente care ar putea perturba acel echilibru fragil. Vei încerca să fii la fel de pragmatic, ca petala de trandafir...și la fel de protector precum eu îmi doresc. Apa nu se va revărsa, petala va avea grijă de mine mereu.