agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-05 | |
Dansul roșu al sferei Amor
Într-un ieri de acum câteva clipe ai străbătut pavajul sufocant al unei lumi iluzie-a-mobilității. Ai realizat că existența nemuririi secundei albastre e imposibilă… ai remarcat cât de repede (stupid de repede) trece viața. În același ieri ai pășit în sicriul din file și ai deschis plăgile literare ale lutului neuronal. Ai cuprins în palme o frântură de lirism. Răscolești, nu știi de ce, dar răscolești. Cercetezi fruntea strivită de aer și vicii, scrutezi aerul de acum, parcă încercând să găsești o urmă a pânzei apuse. Cauți trecutul în timp ce zgâlțâi poarta de fier cu disperarea muritorului învelit în bucata de hârtie arsă. Azi încerci să atingi umărul pașnic al timpului trecut. Remarci că omul nu-și dă seama cât de pierdută-i este viața decât atunci când “nu mai are timp pentru puțină tandrețe/ Când să facem și asta, murim” Cauți cascada vitalității tale, zbenguiala din balonul de săpun, dansul roșu al sferei Amor, galaxiile de vise… cauți apele unei planete care acum arată ca o figură de plastic… imobilă și rece. Cauți curajul de a căuta, de a scruta irisul infinitului, de a fi un altfel de Prometeu, Icar sau un alt zeu neascultător față de un Zeus actual. Îți încovoi umerii învinși… ai căzut cu aripile topite și te-ai prins în gheața umanului. Cauți ștrumful de demult; acea formă existențială care îmbracă 70 la sută din om… cauți și te lovești în acordurile unui copil dezintegrat. De fapt, nu faci altceva decât să te cauți pe tine. Ești ca un ghem de lână deșirat de mâna eternității… oricum ai încerca să reasamblezi bulgărele… locul tău nu va mai fi același însă, în mod bizar, cunoscând toate acestea, tu continui să rătăcești pe ruta Caut-Caut-Caut. Tu – omul din trupul cu pergamente, el – omul cu ochi de ceară și minte de cocotă; el – omul miop și surd la cer și apă; ea - grotesca mască a adolescenței; ea - nepământească rătăcitoare în pământesc; noi - grăbiți și hăituiți de ticăitul cutiei cu ace; voi - mințile cutezătoare și întortocheate… noi toți ne foim pe stânga, pe dreapta, în sus și în jos, în căutarea ceva-ului fără nume, formă sau culoare… a aceluiași ceva cu parfum de început, de forță și curaj. Cauți forma sferelor viciate ca să poți afirma: ”Exist!” Încerci să regăsești gustul primului sărut și să-i atribui o culoare de pe brâul cerului. Aplecat de vreme, mai crezi încă în magia timpului cu vise și căzături, energie și zmei înălțați la cer. Și tocmai pentru că mai crezi, cauți un buton pe care să apeși și să revii la acel azi, atunci când totul era culoare și verticalitate. Te ridici dintre file și plăgi și ieși pe pavajul blond, brunet și abanos… în fiecare pietricică din el cauți să regăsești culoarea din cuvintele înșiruite pe nuduri de foi. Cauți, nu știi ce, dar cauți… poate că efemerul din eternitate și vitalitatea nemuritorilor reci. Încerci să-mi spui cum va fi povestea vieții tale… povestea urmelor degetelor tale pe trupul pur al unei foi… încerci să descrii povestea unei poezii, a unei căutari.Te las să încerci. Povestea vieții tale nu va fi un album cu poze, un cer cu stele și nori, o carte scrisă în luni, o zi perfectă… povestea vieții tale va fi o căutare. Te vei așeza pe un balansoar cu flori și vei scormoni în coșul cu fluturi având grijă să nu le ștergi puful. Povestea va începe simplu… mai simplu decat o linie. Vei apăsa pe fiecare punct și vei clădi forme. Vei privi în ochii căprui și vei însenina fruntea muntoasă. Vei ajunge la un moment-dat să povestești măcinată de regrete. Vei plânge pentru florile pe lângă care ai trecut nepăsătoare; vei regreta rochia vaporoasă și albă pe care ai rupt-o într-o zi de iarnă; vei dori să calci din nou pervazul rustic de pe care ți-ai luat zborul spre stele și să cazi iar în brațele care te-au clădit. Povestea vieții tale este o căutare a timpului rebel. Ce poate fi mai frumos decât o viață privită și trăită pe marginea Marelui Canion, unde se naște răsăritul planetar. E frumos să povestești, e palpitant să cauți, pentru că a căuta presupune multă adrenalină. Nu e vorba de basme, ci pur și simplu aceasta este realitatea. Atunci când cauți… încerci să afli ceva cunoscut sau mai puțin cunoscut… ceea ce presupune asumarea ideii de eșec. Așadar, va fi un vârf de piramidă sau o groapă de șosea. Povestea vieții tale sunt ochii infinitului, părul mării nebune, buzele onirice, gâtul delicat al minții, umerii tandreței, brațele zborului, pântecul enigmei, picioarele limbajului mutual dintre un Eu și un Lut; va fi umbra pașilor tăi și îmbrățișarea vieții. Istoria ta va fi Marele Canion: mister și perfecțiune. Acum te rog să închizi irisul pe care ai scris… zgârcește-te la vorbă și fi generoasă cu tăcerea. Ascultă! Auzi aerul? E povestea ta. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate