Azi a plouat. A plouat așa de tare, încât pe suflet mi-au apărut două riduri adânci. Azi a plouat și apa lacurilor mele din ochii-mi mirați nu a mai fost limpede, să poată oglindi luna și copacii argintați, de care să-mi agăț visul. Lacurile mele oglindeau acum o noapte, noapte în care luna închisese ochii să nu-mi vadă ploaia, noapte în care copacii mei erau atât de negri, încât nu-mi lăsau nici o rază să-mi arate drumul spre zori.
Azi ploaia mea a fost din lacrimi mari, tăcute, ce curgeau în interiorul meu, urmând drumul unor riduri vechi, săpând altele noi. Unul pentru mine...unul pentru tine...unul pentru ea…să aibă pe unde aluneca plânsul meu, un plâns amar, atât de dureros prin tăcerea lui…
Oare cum de ai auzit tu tăcerea!?! Știam că ești departe, știam că nu ai cum să mă auzi, știam că nu poți să mă auzi…sau așa credeam eu. Tu încă o dată mi-ai arătat cine ești, de ce exiști, de ce trebuie să exiști…
Mi-ai auzit plânsul, ai lăsat totul deoparte și ai venit, la fel de tăcut ca și ploaia mea...aducând odată cu tine, și lacrima iubirii sincere...curate... Nu ai zis nimic, m-ai luat doar de umeri, m-ai privit în ochi și ochii mei au devenit strălucitori, m-ai apropiat de tine să-ți simt inima și inima mea și-a recunoscut ritmul și nu s-a mai grăbit să bată așa de tare încât să nu-ți mai aud șoapta.
Asta făceai, mă țineai lângă inima ta, mă legănai încet să-mi adormi disperările și-mi șopteai cuvinte tandre...iar degetele, degetele îmi mângâiau fruntea...și tâmpla...și ridurile în care lacrima încă mai aluneca lin. Era lacrima iubirii...ce nu se putea exprima. Așa am adormit, legănată de tine. M-am trezit, cu ochii mari, în care se oglindea soarele...în care se oglindeau iar copacii mei cei negri. Azi ți-am zâmbit! Îmi simți și zâmbetul de acolo de departe de unde ești?
O ploaie târzie în aburi de vise alunecă pe aripa timpului ce trece neobservat...un vânt nebun dinspre tine aduce o rază din iubirea ce a-nviat!! Ești aici, în sufletul meu...și nimeni, vreodată, nu te va mai putea scoate! Aștept din nou ca zâmbetul tău să-mi lumineze chipul...iar mângâierea din privirea ta să-mi încălzească sufletul. Doar așa mai pot privi...la sentimentul numit iubire...ce doar lângă tine îl mai pot simți! Mi-aș dori să fiu o rază de soare...să te pot privi mereu în ochi...să iau o picătură de ploaie care să cadă pe buzele tale...să te pot săruta măcar pentru o clipă și apoi să mă preling pe coarda sensibilă a inimii care se numește DRAGOSTE !