Gândesc...vorbesc...lucrez...dar în același timp sunt cuprinsă de tine...numai că o anumită distanță îmblânzește prezența ta, o estompează ușor ca într-o fotografie prost developată, învăluită într-un nor de ceață. În asemenea clipe nu mă feresc de a mă lăsa dezarmată; durerea mea este cuminte. Și deodată ajunge un singur moment ca să-mi dau seama că ești aici. Glasul tău aproape de urechea mea, mâna ta pe umărul meu, pasul tău...la intrare. Sunt pierdută...! Și atunci nu-mi mai rămâne decât să mă adun toată în jurul meu, așteptând să treacă acest moment.
Mă ții de mână și simt că nimic altceva nu mai există. Mă joc cu mâinile tale și le întorc pe toate fețele. Adorm ținându-te de mână. Mă doare să te știu departe și te trag mereu mai aproape de mine.
Așa te-am cunoscut, așa te-am descoperit, așa ți-am făcut loc în viața mea, în lumea mea...luându-mă de mână...ținându-mă aproape de inima ta...dându-mi din căldura trupului tău...așezându-ți în palme...sufletul meu. Mâinile tale au învățat să mă cunoască înainte ca eu să știu că faci parte din mine. Și mă simt atât de bine...! Știu să mă ocrotească, degetele tale îmi dau la o parte cu atâta grijă o șuviță de păr care îmi deranjează privirea, îmi mângâie obrazul și mă țin în brațe, până adorm. Mâinile tale mă liniștesc când visez urât, mă încălzesc când îmi e frig, nu uită niciodată să mă atingă. Mi-s dragi...și mi-e dor de palmele tale, de lumea întreagă pe care o inventam uitându-mă la ele, de degetele pe care le cutreieram la infinit, încercând să îmi imprim în memorie fiecare moment al clipelor plăcute petrecute împreună. Și te-am luat cu mine...în lumea mea...în viața mea...în inima mea. Ajută-mă să nu uit niciodată că ești aici...că mâinile tale îmi vor înlănțui sufletul și-mi vor da puterea de care am nevoie pentru a exista...pentru a trăi...pentru a te iubi...