Azi te-am cunoscut pe tine, azi te-am întâlnit și...mi-am dat seama că de fapt te știam din totdeauna, era o amintire vagă, ca dintr-o fotografie alb-negru ștearsă de timp. A trebuit să mă încumet să urc singură drumul ce mi l-am ales ca să-mi dau seama de existența ta....de prezența ta în viața mea...
O viață...un munte. La poale de munte sunt eu, o ființă fragilă ce are de urcat asemenea lui Iisus...drumul Golgotei...Îmi încep urcușul cu crucea grea în spate...și urc și am putere încă...putere dată de dorința de a ajunge acolo unde îmi spune inima...la cine doresc...o puterea a dragostei ce mă îndeamnă să nu renunț...să nu mă dau bătută...și urc uitându-mă înainte...nu pot să-mi las crucea decât sus în vârf...și urc și vârful se îndepărtează odată cu urcușul meu și crucea îmi devine din ce în ce mai grea...Sudoarea frunții se amestecă cu lacrimile, dar sunt încă în putere și urc...Aș vrea să mă așez, dar nu-i timp...trebuie să merg mai departe...mai am tăria să mă uit în sus...și-mi e din ce în ce mai greu...și ochii mi-au slăbit...nu mai văd vârful...o fi din cauza ceței, a lacrimilor? Și mâinile mi-au slăbit...și crucea e grea ca de plumb...îngenunchez, simt pietre intrându-mi în carne...Cu ultimele forțe mă ridic, poate nu așa de drept cum aș vrea, dar pot să mai fac câțiva pași și clătinându-mă, simt că nu o să ajung niciodată în vârf.
Alături de mine, oameni cu aceeași menire urcă în pași repezi sau șovăitori, după cât de grea le e crucea...privesc spre ei și iar în sus și în clipa următoare cerul se învârtește și muntele...și corbii care m-au urmat tot drumul sunt mai aproape de mine...dar nu, nu cad!
O mână se întinde spre mine și crucea devine deodată ușoară. Mă uit mirată la omul ce a urcat odată cu mine...a fost din totdeauna dar nu am știut de existența lui până când nu a întins mâna...mă uit mirată, vreau să-i mulțumesc și mă înec în cuvinte...văd crucea lui...e și mai grea decât a mea...dar bunătatea lui nu-i dă voie să simtă...mă ajută să pot să urc...și prind puteri și crucea îmi este ușoară și pot și eu să întind mâna acum să-l ajut pe el și nu mai simțim cine pe cine ajută. Urcăm și zâmbim și zâmbetul a ucis și corbii și chiar putem să ne oprim un pic într-o poiană...urcăm și ne dăm seama că aceeași putere ne-a însoțit pe amândoi...puterea dragostei... Mai este timp...este timpul nostru...!!!