Te-ai așezat pe malul sufletului meu! Asculți cum curge șuvoiul dragostei la picioarele tale în culori de curcubeu clipocind șoapte înțelese doar de tine. Gândurile mele te îmbrățișează cald, înflorindu-ți pe față zâmbetu-ți drag ce-mi aduce căldură în suflet și-n gând. Mai port în suflet urma pașilor tăi și aud muzica șoaptelor tale. Mi-e dor să mă îmbăt de sărutul tău și să-mi spui că-ți sunt dragă, râzând dulce!
Aș vrea să-ți șoptesc încet la ureche...dar mi-e teamă că șoapta va trece de tine...și va naște cântul și chiar poezia, iar ele îți vor șopti dragostea...bucuria ce m-a pătruns de când ne cunoaștem. Þi-e teamă să-mi ții sufletul în palmă...ți-e teama de bucuria clipei ce ar putea veni. Îți trimit șoapta să-ți desfete sărutul...îți trimit mângâieri, vorbe și vise care să mi te aducă mai aproape. De vei închide ochii, mă vei vedea doar pe mine. Eu somnul ți-l veghez și trimit către tine un înger care te va apăra, te va veghea...îți va liniști ziua de mâine...iar în zori, dacă vei porni la drum, vei ști bine ca eu ți-am vegheat somnul și-am fost lângă tine. O clipă, dacă îți va fi gândul la mine, să nu uiți, că ne vom păstra în sufletele noastre aceeași dorință de a fi două inimi într-un singur trup...ce ne vor aduce zâmbet și bucurii în fiecare zi...în fiecare noapte.
Te aștept în fiecare umbră ce întunecă soarele...în cântecul de dragoste al pădurii, în murmurul firului de gând din nopțile fără somn. Îți aștept pașii peste firul de iarbă crud...peste firul gândului nerostit...peste firul șoaptelor ce se vor rosti. Și nu vreau să cred că eu sunt firul de iarbă pe care-l poți cosi cu o privire. Te aștept...mă las plânsă de ploaie...mângâiată de vânt...luminată de soare. Și plânsul...lumina...mângâierea lor îmi primenesc trupul care te așteaptă să-i dai...bucuria descătușării...și liniștea împlinirii.