agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-31 | |
Am avut o viziune. Se făcea că eram, ținându-mă de mânâ, pe o întindere plană, portocalie, puțin curbată la margini.
Sub picioarele mele era o forfotă nebună, se auzea ceva ca o vâltoare, ca un zgomot de cascadă cu mii de glasuri înăuntru, platforma de sub picioare trepida ca și cum ar fi fost un animal. Deodată în fața mea s-a făcut un punct, rotund care s-a deschis din ce în ce mai mult, până a rămas un cerc. Viața este ca un tobogan imens de apă, cum sunt la mare, numai că nu e tăiat pe jumătate, e ca un tub, ca un cilindru curbat pe cocoașa căruia se poate sta. De ce e totul o spirală? De ce coborâm spre Steaua Vega? De ce e ADN-ul o spirală? De ce spirala este forma cea mai perfectă a vieții? Am fost acolo. De multe ori suntem în afara vieții. De fiecare dată când avem o decizie de luat suntem în afara vieții. Și în fața noastră se află spirala. Sub picioarele noastre este spirala, de un portocaliu pal, și spirala deschide ferestre circulare, guri de absorbție prin care ne face cu ochiul să intrăm. Dedesubt vâltoare de oameni multicolori... Tot timpul vedem ce e dedesubt. Decizia este a noastră. Dacă ne aruncăm sau rămânem pe acoperișul vieții. Și o lăsăm să treacă pe sub noi privind numai prin ochii, prin ferestrele ei largi spre tumultul dinăuntru. Asta înseamnă că deciziile noastre sunt perfect îndreptățite și adevărate și putem avea încredere în ele doar dacă reușim, atunci când suntem în situația de a face alegerea, să ne smulgem din curgerea acestui tobogan gigantic care este viața și să ne uităm prin toate ferestrele de le avem la dispoziție. Pentru că un mare avantaj al toboganului este că ne deschide ochi spre orice am putea noi alege, ba chiar deschide ochi și spre ce am putea noi crea. Numai că ochiul acela spre creație îl desenăm noi, ca formă. Ce creăm este acolo, nu facem decât să descriem ce se vede, noi nu desenăm decât fereastra prin care privim, ne alegem punctul de observație.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate