agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-27 | |
E noapte, toamna mi-a bătut în geam, privesc pe fereastră frunzele ce cad, încet mă așez pe un fotoliu...în față am o ceașcă de cafea, din abur se ridică...parcă...armoniile lui Bach...și gândul și visul pleacă. Frunzele cad, sunt afară, ce frumoasă este toamna, merg, unde? Þelul este stabilit, acolo, departe...spre tine... Simt chemarea, și dorul meu mă împinge...merg încet...pășesc cu grijă. Copacii sunt desfrunziți. Merg din ce în ce mai repede, vreau să ajung. De ce simt chemarea? De ce dorul meu există? Merg, alerg, gândul mă poartă și visul mi-a pus aripi.
Am ajuns, un oraș necunoscut...ce străzi ciudate, unde este, unde să-l găsesc? Mă poartă dorul...și simt chemarea lui. Dintr-un copac rup o creangă, cu ce să o împodobesc? Din cer cade o stea, o cuprind în palmă și o așez pe crenguță...mai pun și gândurile de iubire...și visul de dragoste...și multă speranță. Ce frumoasă este crenguța...o să se bucure? Pașii mă poartă spre o stradă, o casă. Poarta este deschisă, intru. Prin fereastră răzbate lumina...mă opresc la ușă...să bat? Nu, privesc...este el...eu privesc...am crenguța în mână...privesc și tac...simt cum mă cheamă. Încet, mă întorc...nu este aici! Cu pași abia auziți plec, închid în urmă poarta. Am ferecat un vis, s-a spulberat speranța...? Nu...au apărut...a pătruns în suflet și așteaptă. Merg tăcută...în mână am crenguța...unde mă poartă pașii? Da...spre locul întâlnirilor noastre...poate acolo am să găsesc...gândul lui...și visul lui ...și chemarea. Alerg, trebuie să ajung, trebuie să-l găsesc, trebuie să-i dau crenguța împodobită cu o stea ce a căzut din cer...cu gândurile de iubire...cu visul de dragoste...cu multă speranță. Am ajuns, privesc...locul întâlnirii noastre...este pustiu...este doar gândul...este visul.....sunt numai eu și amintirile. Mă așez pe un pat de frunze moarte...știu...aici...nu mă va mai aștepta nimeni niciodată. Aud glasul lui...îmi șoptește: ,,Locul tău nu este aici...locul tău e lângă mine...!’’ Plec...e noapte și visez...strig...Într-o zi am să fiu iarăși cu tine, mă rog să vină mai repede ziua când visul va fi realitate...în gând îți spun...te iubesc...! ,,Așteaptă-mă, am să vin...'' Așa a vrut viața...să pleci numai tu....eu am rămas să te aștept...deși ar fi trebuit să plecăm împreună. ,,Așteaptă-mă...am să vin...!’’ Te aștept...știu că ai să vii...!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate