Am fost câteva zile în Hong Kong și-apoi în China.
Experiența, în sine, este unică.
Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte, pentru mine cel puțin, o relaxare și o bucurie, s-a transformat încet, încet într-o profundă tristețe. Motivul? O să încerc să îl explic, mai exact să mi-l explic, în cele ce urmează:

Hong Kong e colosal! Cuvintele nu pot descrie acest „New York” al Asiei. Frumusețea orașului și a zonei în general uimește nu atât turistul, cât omul, prin reprezentativul conceptului de metropolă, la care poți asocia, fără să greșești cu nimic, noțiunea de libertate și inteligență în administrare. Dacă mai presari și câteva ingrediente cum ar fi: tradiție, contrast, culoare, civilizație și nu în ultimul rând modernismul și nonconformismul înnoirii, obții cât de cât o schiță a ceea ce, pe măsura descoperirii, va deveni un colț de tablou complex, în planuri suprapuse, mai precis o fotografie ce se developează lent sub ochii unui fotograf exigent, avid să surprindă cât mai multe detalii.
Șocul este mare încă de la început, chiar dacă o anumită gradare atenuează oarecum impactul cu orașul propriu-zis, în sensul că drumul de la aeroport către metropolă nu năvălește exact în inima ei, trecându-te mai întâi prin zone mai „blânde”, lăsându-ți astfel un mic „respiro” al unei brize peninsulare ce doar o întrezărești.
Aș îndrăzni să afirm că inima Hong Kong-ului este marea, pentru că marea desparte și mixează în același timp întreaga metropolă în zone de influență, concretizând atât contrastele, cât și armonia întregului ansamblu mare-insule-munte-peninsulă-poduri-viaducte și zgârie-nori pe nivele diferite ce par a defini balansul tridimensional reflectat în unduirea apelor. Noaptea, tabloul e șocant de-a dreptul, deoarece aproape ai senzația că acest „mecanism uriaș” trăiește efectiv prin pulsarea și explozia de lumină și culoare. Nu e nimic la voia întâmplării: optic, totul este studiat cu lux de amănunte și dacă ai inspirația să servești, de exemplu, masa de seară pe platforma unui ferry între orele 21-22, spectacolul oferit de întregul sistem este mai mult decât un simplu dans al luminii artificiale, devenind practic un amestec de exotism, tradiționalism și „new-age”. Începi aproape să te întrebi dacă nu cumva ai nimerit pe altă planetă și numai amabilitatea tipic orientală și gustul desăvârșit al bucătăriei „chinesse tradițional” te mai aduc cu picioarele „pe pământ”. Totul „se pupă”, cum am spune noi românii: briza mării și aroma bucatelor încântă olfactivul, o apă multicoloră zig-zagând impresionează cortexul precum un layer al unei alte dimensiuni, până și „arcadele-templiere” ale beculețelor de pe vas au rolul lor de a-ți inocula treptat acea stare unică, similară extazului. Panoramarea îți taie efectiv răsuflarea și totul deversează sub forma unei cascade de senzații într-un creier uimit și copleșit de atâta armonie.
În fine… ar fi mult, mult mai multe de spus despre Hong Kong, despre pluralitatea acestei metropole ce nu se lasă descoperită decât superficial la prima vedere, ca o damă fină învăluită în mister, sau mai degrabă aș asocia imaginea cu a unei prințese într-un castel intuitiv suprarealist, ce-și așteaptă cavalerul, dar nu să o salveze, ci numai s-o iubească.
Pe moment, nu mi-am dat seama că frumusețea asta doare: n-am avut timp să mă doară libertatea „con tutti” generată de mecanismul ce a făcut posibilă prosperitatea metropolei: seninătatea și sănătatea sistemului, cinstit de om.
E foarte multă muncă înmagazinată acolo, pentru că oamenii au fost stimulați să muncească și exact asta au făcut, protejați de cultură și tradiție, demonstrând întregii lumi că totul este posibil după principiul „ omul face banii, nu banii l-au făcut pe om” și șansa de a-și manifesta bucuria libertății și satisfacția realizărilor obținute prin muncă. Populația, sensibil majoritar chineză, este mândră că are șansa să trăiască și să muncească în Hong Kong. „Free of taxes” este cuvântul cheie, fiind un paradis al producătorilor de toate tipurile, al comerțului și al turismului. Existența zonelor rezidențiale și de lux, în continuă creștere, subliniază prosperitatea nu unui cerc închis, ci generală. Deși există oameni atât de bogați acolo, încât la 10 dolari HK cheltuiți în Hong Kong, 4 intră în buzunarul doar câtorva, e loc pentru toată lumea. Super-bogați și oameni normali co-habitează în deplină înțelegere și armonie. Iahturi de milioane de dolari stau alături fără probleme de tai-pan-uri (parcă așa le zice) tradiționale pescărești. Oricine dorește să facă ceva, cu limitare de viză pentru chinezi, (lesne de înțeles), este invitat să deschidă orice afacere legală i-ar da prin cap, iar oferta în materie de terenuri (deși diferențiată pe zone) este deschisă fără prea mari rezerve oricui, atâta timp cât ești pregătit să faci față concurenței. Administrarea, de tip bi-sistem, pluripartită, nu numai că nu îngrădește cu nimic libertățile cetățeanului, ba chiar o stimulează, beneficiind în plus de un suport bancar pe măsură cu birocrație minimă, iar China Bank, dacă nu e, sigur va fi cea mai puternică bancă din lume, iar deschiderea ei către oamenii „de rând” e optimă. N-am cuvinte, atât cât mi-a fost dat să cunosc, să laud sistemul clădit pe principiul „ nu-ncerca să repari ceva ce nu-i stricat”. Nici in China (Shenzhen), situația nu era mult diferită, iar chinezii sunt un popor extrem de prietenos. Cinste lor!
Tristețea am căpătat-o imediat cum am ajuns în țară…