Stand sub colt de frunza, priveste flori atinse de ploaie rece. Sta si se gandeste la nori si ingeri, la praf si raze moi de soare. Se aude singura cum coloreaza cu varful unghiilor ganduri firave pe cer. Le lipeste de stele cu un zambet.Ploaia chicoteste delicat in baltoace argintii ca vinul intr-o cupa de cristal vechi. Duce cu mintea la magie,la suras de luna ce vegheaza licurici, la praf cosmic imprastiat pe catifea neagra, la luciri de scoici sparte de marea amorfa. Apoi isi cauta cu degetele prin nisipul ud picaturi de dorinte ingropate cu grija sub munti de cenusa.
Ochii ascund taine de un verde taios. Privirea i se imbina cu ploaia, cuprinzand cupola intepata de sageti cu varf plumburiu.

Drumuri stelare ce se intrepatrund, ce se despart, ce se ajung.
Pietre ude, ce sunt scunde, ce tocesc ganduri crude.
Lacat inchis, fir nestins, suflet promis ...

Ploaia era inerta, vantul batea solitar, florile atarnau cu sange inghetat, ea intorcea ochii spre cerul care plangea de atata lumina.