Parcă mai ieri duceam dor de moarte și parcă mai ieri eram copil bătut. Parcă mai ieri și mai azi mă întorc iarăși spre nicăieriul găsit într-o carte veche, cu un bilet de autobuz din Galați. Nici nu eram pe vremea când a fost compostat biletul ăla.
Hârtia s-a îngălbenit, iar acum am riduri pe la ochi. M-am uscat în fața Lumii Mele, în fața Nopții și a Cetății. Sunt sec ca un vin prost după care te doare capul a doua zi. Plin de sulf, mai caut doar să regăsesc fantasma a ceea ce credeam că am fost, însă nu am reușit niciodata să fiu. Emisfera sudică nu mai e caldă, nu mai respiră odată cu mine, iar vestul ochilor mongolici cu buze ascuțite tace iarăși mut pe după drum. Iar trecutul pe care l-am lăsat în urmă începe să muște cu poftă din mine, din nou.
Încă o poveste cu feți frumoși și proști, încă un vin tragic și amețit în mahmureala celei de-a doua zile. Încă un vis mort înainte de naștere. Un fetus aruncat fără milă in tomberon, deși începuse să scâncească a viață. Pot să spun că sunt încă sedat și că nu mai doare atât de tare cuțitul înfipt prea adânc. Însă tot mor în mine și mor degeaba, iar tu îmi râzi în față ca un demon.
Iarăși îți spun: omoară-mă, fă-mi ce vrei tu. Oricum sunt deja mort pe dinăuntru și începe tot sufletul să mi se necrozeze. Nici nu știu ce ți-aș mai putea spune, deja m-am coborât în infernul tău prea adânc și ți-am spus toate visele mele care sunt pe departe de a fi materializate. Și poate că e mai bine așa, pentru că, oricum, materialismul tău mă ucide zi de zi. Mă îneacă de parcă aș fi într-o casă lacustră, iar pilonii grei s-ar prăbuși (Bacovia). Și eu, cu plămâni bolnavi, aș înghiți însetat toată apa ucigătoare pe care mi-o dai. Am nevoie de o muză mereu, de aceea îmi aleg doar muze criminale, ca să pot muri cu penelul în mână, plângând pentru ceea ce a fost. Chiar dacă a fost minciună, iluzie, coșmar sau nimic, sufltetul meu e resuscitat și ucis din nou. Aș vrea acum să mor cu tine de gât, dacă tot îți dorești să mori. Să fii tu bolovanul ce mă ține pe fundul lacului adânc și să nu mai putem ieși de acolo niciodată, nici eu, nici tu. Să ne descompună apa murdară, să ne roadă oasele șobolanii înfometați de atâtea războaie...
Războiul e binevoitor cu noi și țese intrigi cretine, fără nici un sens, fără nici o culoare. Ochii mei mari și nedumeriți sunt orbi de culori...
I am colorblind...