Ma inverzesc cu verzeala zidului. Sub roseata obrazului ramane verdeata prazului. De ce nu-mi bateti obrazul?
De complicata ce e ea, vedeti, boieri dumneavoastra, lucrurile stau altcumva. Ci nu asa, cum credem noi ca e ea. Ea are tot timpul dreptate, si e pusa pe fapte, vine la mine sa laa sa se scrie seminte de doruri senine, usor, asa, ca si cum am fi din altceva…

Am zis ca-s nedreapta. Am zis c-am trecut in alta galeata. Am zis c-am stat, si c-am inghetat, ca n-am vrut, ca am scut – iaca’s pe scut, desi n-am vrut.
Am imbracat carnea milogului, a ologului, orbului, sub haina de canepa cu cornul inorogului, sub gluga pelinului – pelerinului. Am impartit un cal (de la telal). Am calarit, si l-am impartit. Cand n-ai ce manca, e buna si ea – carnea de cal, si mai am dinti de cal, pentru cine mai vrea. Cu izma la cizma, cu busuioc si lin de pelin la san am calatorit, cu vinele pline de vantul din vinul fiert cu rasina de pin cu care ma intretin, inc-as mai bea altceva, ca mult am mai mers asa, si nu altcumva – si de la cat am calatorit, de cate toate m-am izbit, iac-am ajuns pe scut, mult am baut. Pe scut am statut. M-am potrivit, rebegit, rasucit, mierea din mine s-a zaharisit, si iar am pornit.
M-am imbracat cu nervii orbului, mi-am pus in cap basma tesuta din altceva, din suc de paianjen incleiat cu varste de geaman, si-am ghicit in bobi de fistic, am impletit ite de borangic, am tors sorti de nimic pentru un monstru mic.
Am luat oasele schiopului si le-am legat cu panusile snopului de jur-imprejur stranse snur le-am dus pe un picior de carare batuta si nu m-am lasat abatuta pana n-am dat sub capatul drumului de frunza de crin altoit cu pelin. Am luat la arat, semanat, am asrat si am semanat lung si lat cu cornul inorogului, cu buzduganul neghiobului, cu piciorul orbului am batut pamantul in jurul semintei de vant semanat. De pamant m-am legat cu trei mladite de macies, de alun si cires, nu m-am oprit din rasucit pana nu m-am inabusit. Maciesul s-a ruginit. Alunul s-a impleticit. Ciresul s-a oprit din umbrit. Limba din gura mi-a amortit, cand m-am pus pe povestit, si langa rug m-am rugat, dar n-am mai stat, si cu sangele otelit de vinul fiert si calit la rugul mocnit iar am pornit. M-am salbaticit. Am luat calea fiarelor si m-am dus in pustie sa cerc apa-vie. Am luat oasele lor, si dintii lor, si blanurlie lor scumpe cu care mi-am infasurat alta carne. Cu nestematele de pe fruntea lor mi-am batut coroana de coaste de cerb, cu care mi-am incins fruntea, si fruntea mi s-a incins de la gandul lor, al coarnelor. Am mancat coarne si porumbe de padure si iar am pornit, sa istorisesc ce-am izvodit.
La zidul dinapoi al cetatii m-am oprit, ca era plin de balarii si iederea, si inverzit. Carnea fiarelor de pe mine s-a inrosit si s-a invartosat atunci ca intai in pustie, cand o udam cu apa-vie sa se tie.
Zidul se darama, se lasa, si din pietrele lui am facut la intrarea-n cetate un scranciob sa se dea pe spate. Am sapat si sub radacina lui am ingropat cornul de inorog, dintii de cal si capul de schiop, n-am mai intrat, ci iar am plecat, si
Am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea cum am vrut eu, adica ea.