De ce lumea trebuie să plângă? De ce trebuie să suferim atât din dragoste? Eu nu pot înțelege de ce atâtea lacrimi. Nu poate fi fericirea împlinită fără ele? Și stau și plâng în continuare, de mila ce mi-o port. Nu disper și nu am teamă, și totuși. Toată viața voi fi așa chinuită? Chiar este așa de greu să oferi tandrețe și înțelegere? Eu chiar nu mai înțeleg nimic. Lacrimile sunt simbolul celor ce iubesc în tăcere, mi-e plină inima de lacrimi grele ce se ating de buze și pier în imensul meu suflet tandru. Sunt prea multe lacrimi care vor să trăiască prin mine minunea de a se naște, sunt prea multe vise sparte de poarta unor lacrimi și mult prea multe iubiri dornice să se simtă. Am început să iubesc lacrimile căci ele mă lasă să trăiesc o iubire maximă, o tristețe în fericire. Pentru cei care știu să iubească cu lacrimi.
Am plâns pe malul mării și lacrimile mele se amestecau cu valurile ei. Obrajii îmi erau uzi de o apa sărată, trupul inundat de valuri de dor și de iubire. Þi-am scris numele cu litere mari, săpate adânc în nisipul moale, mustind de apă sărată. Un timp literele au rămas acolo ca o chemare peste distanță și timp. A fost de ajuns un val mai curajos ca să le șteargă. Nu te teme! Le voi scrie iar și iar. Trăiesc din amintiri, vise și speranțe. Dacă mi s-ar lua acest mod de a trăi, aș muri precum moare o floare atunci când nu este udată. Inima mea a fost scăldată de lacrimile deziluziei create. Tot ce știu este că iubirea reprezintă ceea ce e mai bun pentru mine, un mic ideal de frumusețe și bunătate. De ce oare n-a fost să fie așa cum a spus inima? Pleoapele îmi sunt închise, acoperindu-mi conștiința, simt ochii plini de lacrimi și mă întreb: "pe cine plâng, cine a murit, și tot gândurile îmi răspund: Pe tine te plângi. Tu ai murit!" Simt inima bătând, îmi este milă de propria-mi inimă, mă înfricoșez, caut să-mi adun fiecare clipă. În adânc, inima mea este a bucuriei, a purității, dar la suprafața înfiorător de dureroasă, este a acelui EL, pe care îl visez continuu! Mă simt rănită, îmi simt sufletul ca fiind plin de durere, atâta durere încât nu mă simt în stare să mai ridic ochii din cearșaful care a suportat atâtea lacrimi, atâtea lacrimi acum si atâta pasiune în trecut. Mă uit în jurul meu, atâtea amintiri zac într-o durere dulce. Iubirea m-a învățat multe, m-a ajutat să-mi descopăr fericirea, dar nu m-a învățat cum să o mențin, iar acum mă lupt, mă lupt cu mine, cu propriile mele sentimente.
Trebuie să mă trezesc, nu mai vreau să visez că te pierd, că pleci de lângă mine, că nu o să mai am parte de iubirea ta!!!