Pentru cateva momente scap de rutina cu efect abraziv.
Scap si imi amintesc de clipele in care ma plangeam de cine stie ce sau ma revoltam de la nimicuri.
"Stupefiat" realizez ca in momentele in care ne permitem sa "gandim" suntem atat de preocupati de vise, sperante, planuri incat efectiv uitam sa traim...
Ne consideram a fi cine stie ce pionieri in variabile moduri, in cine stie ce domenii, cand nu suntem decat niste "intamplari" sau acumulari de lucruri ce se semneaza in trecutul nostru.
Ne straduim sa faurim mausolee unor nazuinte ignorand total destinul/hazardul/haosul...
Idolatrizam notiuni abstracte carora le stirbim "perfectiunea" cu limitarile noastre (atat in a le percepe cat si in a le pune in aplicare).
Visam ca varsta sa aduca ceva dare de intelepciune si nu ne sfiim a ne considera destul de maturi chiar de suntem copii...
Lucruri trec peste noi... Noi lucruri trec peste noi... De fapt e un vartej... Noi trecem peste ele si ele peste noi... Ne afecteaza si noi le afectam la randul nostru (poate chiar le dam startul).
Sapam cu dibacie gropi in care sa ne pierdem parti din trecut, dar viitorul ni le scoate candva, fie si sub forma de damb, in cale...
Noi-efemerii- ne permitem a gandi... Voim a prinde fractii de eternitate-n capetele noastre...
Voim gandire, voim iubire, voim avere, timp... Voim de toate...
Voim, si-ndata ce avem un deget vrem o mana... Sau vrem ignoranta...
Si uneori ne pomenim a fi doar oameni... Si sa uitam de ce e-n noi si sa uitam de ce am vrea si sa uitam de ce va fi si si sa uitam...
"Eu astazi m-am nascut-am renascut..."
In ce? In ignorant sau luminat?
Eu zau de stiu de ce-s ateu... Ca n-am crezut? Ca n-am putut? Ca nu am vrut sa vad?
Vad intrebari si nici nu intrezaresc raspunsuri...
Vad intrebari... La care vreau multe raspunsuri...
Vreau oare sa fiu zeu?

15.02.2008