Tatăl meu este Grădinar.
Cei mai frumoși arbuști înfrunzesc umerii lui.
Cele mai parfumate fructe îl însoțesc oricând
Iar florile nu țin cont de zapadă, de ger, de noapte sau zi,
Îi zâmbesc mereu.
Cele mai tăcute pietre îi veghează aleile.
Uneori greblează cibernetic așternuturile,
Visează fără imagini,
Nu cântă,
Crește.

Mama mea este Poarta
Prin care apar Sorii-
Unul câte unul.
Mai trec prin ea străzi, coduri, cuvinte străine de tot
Și, destul de ades, trec săbii.
Visează nave îndepărtându-se,
Nu cântă
Și crește și ea.