agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-10 | |
Se întâmplă uneori în viață să întâlnești oameni care să-ți marcheze soarta. Unii sunt ai tăi. Apropiații. Alții sunt de aiurea, de niciunde și de peste tot. Se spune, că în viață, totul este rodul întâmplării. Îmi displace ideea să nu-mi controlez eu viața. Dar nici nu aș vrea să folosesc destinul ca explicație a eșecului sau ca resemnare. Si, totuși, omul dă sens vieții, nimic nefiind prestabilit. Un prieten bun îmi scria odată. Viața e ca un drum. La un moment dat ajungi într-o intersecție de unde pornesc mai multe cărări. Trebuie să fii atent pe care o alegi pentru a merge mai departe. Spre bine sau rău.
Viața mea… e viața mea. Fiecare om are destinul său. Singura regulă este să-l accepte și să-l urmeze oriunde îl duce. Multă vreme nu mi-am acceptat destinul. Cu timpul am învățat că nici nu-l pot stăpâni. De ce spun asta? E simplu. Multe evenimente s-au întâmplat independent de voința mea. Mai cred că în viața fiecărui om există persoane care apar pentru scurte perioade de timp, doar pentru a modifica ceva în existența acestora. Încerci să-ți apropii persoana, să-i înțelegi zbaterile, dar, vine și o zi în care nu mai înțelegi nimic, nu te mai înțelegi nici măcar pe tine. Nu înțelegi ce cauți tu acolo, în viața imaginară a acestui om. De ce te bucuri pentru el, de ce suferi cu el, de ce te pui seara în pat cu gândul la el, ca mai apoi să te trezești dimineața cu același gând. Oare cum e ziua de astăzi pentru el? E liniștită, e agitată? Nu poți să ai sufletul rece dacă simți toate astea, nu poți să fii uitată în timp ca o piatră pe malul apei, nu poți să nu ai un sens, nu poți să ai inima pustie. Dar, poți să fii SINGURÃ atunci când trăiești toate astea. Deși, ai zice că noi, oamenii suntem făcuți unul pentru altul. Îngeri cu o singură aripă care doar împreună pot să zboare. Și, Doamne, câte cărări nu am străbate sau câte primăveri nu am aștepta, dacă cineva ne-ar garanta că la capătul așteptărilor ne-am găsi liniștea după care tânjim. Adevărul este altul. De multe ori mă trezesc goală între zidurile pe care singură le ridic, când nu mă mai emoționează nimic, când eu-l meu rătăcește. Dar supraviețuiesc. Și cui îi pasă oare? Iubirii? Iubirii năvalnice care mi-a înghițit resursele? Îngerului meu cu o aripă care încă mai zboară cu mine în ideea că vom reuși să găsim o limbă comună chiar și pe nerostite? Cui oare? Eternității cu chip de femeie? Sau prietenului care-mi spunea odată să fiu atentă la intersecție ce cărare aleg? Poate dacă m-ar iubi îndeajuns de mult, nu m-aș mai simți dezorientată.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate