agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1708 .



Apusul ca un răsărit
personale [ Gânduri ]
Pe malul unei lumi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gallardo22 ]

2008-03-12  |     | 



Vedea apusul a câta oară pe malul acelui lac? Nu mai știa… Uneori poate nici nu-și dădea seama dacă era apus sau răsărit, căci se pierdea adânc undeva în frumusețea lui… Sau poate în durerea unor gânduri pe care portocaliul soarelui le scotea mereu la iveală… “Suferința are culoarea portocalie” își spunea el de multe ori prinvindu-l…

La marginea unui oraș prea mare să îl știe, acel lac îi devenise de mult prieten să-l asculte… Uneori natura are urechi mai înțelegătoare decât oamenii, căci sunt urechi cu suflet, și nu urechi cu minte… Nu-i de mirare câți poeți sau pictori i-au exprimat frumusețea în felul lor, câți oameni s-au bucurat de ea cândva, la bine sau la rău… Uneori mai mult la rău decât la bine…

Se stinse, lăsând în urmă un cer portocaliu. Sau poate roz. Cu puțin mov și-o nuanță stinsă de roșu… Da, uneori trebuia să aștepte câteva minute să-și dea seama dacă e apus sau răsărit. Să-l vadă urcând sau coborând, căci dacă te trezești stingher pe malul unei lumi pe care o uitasei, cum știi în ce moment al vieții ai ajuns? Erai în cădere, sau începusei să urci câteva trepte spre cer? E-așa ușor să le confunzi, când nu stai să privești în jur… și nici în tine…

Soarele știa răspunsul: uneori cobori, apoi te urci în altă parte… Cobori și urci, acesta-i mersul lumii sale… Dar părea că atunci când apunea, le era mai ușor oamenilor să-l privească lung… senzația căderii din vârful lumii în spatele ei, părea mult mai dramatică și importantă decât momentul ridicării… Căci cerul unei zile noi părea la fel ca-n alte zile, pe când pierdut în întunericul unui apus, posibilitatea unui nou răsărit trezea în oameni visuri mărețe… sau poate doar dureri strălucitoare… Uneori le era mai ușor să gândească ziua de mâine, decât să primească în ei frumusețea pe care un răsărit de dimineață rece o agăța pe cerul de departe… Sau poate începutul unei noi zile cenușii nu le mai părea de mult interesant, pe când un sfârșit plin de culoare, le amintea uneori că viața e mai mult decât ceea ce ei simt…

Dar nu-și doreau mai mult. Un apus din când în când era de-ajuns, căci alte lucruri sunt mai importante, și sentimente ale unui suflet de copil nu țin de foame, într-o lume unde totul se rezumă la dorința minții de-a face pe plac trupului… Căci nimic nu pare să lipsească din această ecuație atât de atent studiată asupra fericirii… Citim din cărți ce-i fericirea, iar dragostea nu-i ca în filme… Căci noi suntem niște actori prea slabi ai propriilor noastre vieți, ca să putem să transformăm în soare o dragoste ce a apus uneori înainte de a fi răsărit cu-adevărat…

Să pui în tine dragostea ce frige precum soarele, nu-i un lucru prea inteligent dacă nu ești pregătit să arzi… Dar dorința de a simți strălucirea și căldura lui în tine e prea mare să-i reziști. Și-atunci înghiți cu un pahar de apă o iubire mult prea mare să-i faci față, și te trezești la scurtă vreme, că apa ce te-a ajutat să-nghiți, a stins cu ea din start nucleul ce făcea razele să ardă… Ce ai apoi e-un soare stins, pe cerul unei iubiri ce n-avea spațiu ca să simtă…

Căci pe Pământ soarele-apune,
Inevitabil într-o seară…
Plecând încet dinspre o lume
Ce n-are suflet să-l răsară…

Dar de vrei să-l ai cu tine,
Să-i simți căldura viața-ntreagă,
Atunci nu-l lua pe el în tine
Ci zbori spre el, iubire dragă…

Nu-l trage-n jos căci îl omori,
Lăsând în urmă-o lume moartă…
Dar mergi spre el riscând să mori
Și-ai să vezi dragostea ce-o poartă…

Căci de te simți în suflet soare,
Nu-ți face griji, vei ști să zbori,
Căci lângă el nimic nu moare…
Ci totul se transformă-n sori…

Ioan, 11 martie 2008. Pe malul unei lumi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!