agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-18 | | suntem dragostea vieții noastre. e ceva natural și frumos ca femeia întinsă lângă noi, supusă și nemachiată, cu gura moale, conturul simplu și vag delimitat, corpul strâns înfășurat pe vertebre. ea e bine crescută, un aluat cuminte. nu-și revarsă conținutul, emoțiile sunt indecente. femeia asta nu ne provoacă. nu ne face să o gândim. vine simplu ca apusul ce ne umple ochii de sânge în timp ce se lărgește ca un vagin peste orașul plin de credințe permanent în erecție. ne agățăm de bocetul femeii la fiecare înmormântare. talentul ei de a plânge înfocat toți morții ca și cum ar fi avut orgasm cu fiecare din ei, înainte sau după moarte. ne plac trădările astea naturale, infime și necontrolate, saltul dintr-un rol în altul, dansul grațios al zâmbetului reflex, lustruind minuțios realitatea. suntem dragostea vieții noastre. iubim naturalețea gesturilor automate ca niște mitraliere perfect unse, pumnul pornit spre dinții tâmpitului care ne deranjează cu adevăruri. stăm întinși în paturile de sub asfaltul aceluiași oraș. gândim scurt toate astea în timp ce ne aprindem țigara de după. punem un braț peste corpul vecin, pretextul ultimului orgasm mediocru. răsuflăm ușurați. suntem liberi și simpli și știm că n-o să ne despărțim niciodată, pentru că respirațiile noastre o să-și încolăcească mereu microbii și fumul undeva sub cerul plin de stele spermatice
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate