agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-28 | |
Despre triumful naturii
(237) Toamnă în creierii munților… La peste 1600 de metri, în poiana cu ierburi înalte, pălite de bruma timpurie, printre tufele de afin cu fructe negre- vineții, un măreț cerb, cu coarne impunătoare, își cheamă cioporul de ciute… La doar aproximativ o sută de metri de acest luminiș câteva tractoare forestiere(TAF-uri), alături de zgomotoasele ferăstraie mecanice, sfredelesc aerul cu sunetele lor asurzitoare, stridente, măcelărind pădurea. Cu toate acestea, chemarea de dragoste, boncănitul puternic, biruitor, al cerbului despică aerul cristalin al dimineții de brumărel…înfruntând inconștiența, voracitatea omului. Despre lumea noastră (238) Această lume, atât de plină de erori, și de orori…atât de plină de păcate, de suferințe…merge înainte! Spre ce?… Despre cei de lângă noi (239) Omenirea este formată din mai mulți morți decât vii… Cele două lumi sălășluiesc dintotdeauna una lângă alta: vecinii noștri, morții, dorm în mijlocul marilor orașe, în sate…la doar câțiva metri sub picioarele noastre, iar noi nu știm aproape nimic despre ei… Despre păsări(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…) (240) Și în acest an, ca și în anii precedenți, păsările: grauri, mierle, gaițe…mi-au mâncat toți strugurii livezii! Dar nu îmi pare rău… Îmi face chiar plăcere că le-am putut fi de folos. …Și ca să le dovedesc că nu sunt supărat pe ele, le-am instalat și cinci cuiburi pe care, cu asiduitate, le alimentez, periodic, în lunile de iarnă, cu miez de nucă, slănină și cu semințe de floarea- soarelui. Ele, în schimbul acestei tratații, îmi oferă, din primăvara până-n toamnă, cântecul lor mirific! Despre munca scriitorului … (241) Truda scriitoricească se aseamănă cu cea a albinei: ca să poată scrie bine, pentru a „produce”, pe lângă talent, scriitorul trebuie să citească enorm de mult…așa precum albina care, pentru a „izvodi” un kilogram de miere, trebuie să execute circa 40.000 de zboruri! Despre o poetă țărancă (242) Pe Ana K., -locuitoare în cătunul Ilieni, măritată aici, venită de multe decenii pe aceste meleaguri dintr-o vatră veche românească, Chiher- am cunoscut-o, cu mulți ani în urmă, prin intermediul scriitorului Ioan Meițoiu… Ceea ce m-a uimit la această femeie simplă, țărancă retrasă într-un sătuc de munte, uitat de Dumnezeu, a fost sensibilitatea ei ieșită din comun, patosul cu care își recita producțiile literare, rugându-mă să o ascult ce a mai scris de curând, fără a se sinchisi că suntem în autobuz, în prăvălie, pe drum… Întotdeauna am ascultat-o cu atenție și cu un vădit interes, remarcate și de ea, fapt pentru care într-o bună zi mi-a dăruit un caiet dictando cu câteva poezii scrise de ea. Desigur, aceste scrieri nu au văzut lumina tiparului, nici nu au fost citite, ori ascultate, de prea mulți; familia ei, compusă dintr-un soț și trei copii, fiecare cu preocupări străine de veleitățile soției și mamei Ana K., nu i-a priceput această îndeletnicire, însă nici n-a condamnat-o pentru timpul sacrificat acestei pasiuni, timp care era furat, în fond, din odihna ei de noapte, ani mulți așternându-și gândurile și sentimentele la lumina lămpii cu petrol, retrasă sub fereastra bucătăriei. Primăvara și vara obișnuia să vină la muncile pădurii, plăcându-i îndeosebi lucrările din pepinierele silvice, apoi, după ce puieții ajungeau să fie plantați în locurile golașe din parcelele tăiate, în plină vară, femeia venea cu asiduitate, fiind sufletul echipei de lucrătoare, cântând și recitând din ale ei poezii, venea, așadar, la descopleșirea, cu secera, a tinerilor puieți năpădiți de urzici, de zmeur, de mur, de pir, de ștevii, de rostopască și de mătrăgună… După o zi de muncă, pe versanți abrupți, prin bălării, cu mâinile urzicate și zgâriate de tulpini de mur, ajunsă acasă, după o masă frugală, pleca la prășit cartofii, ori porumbul, împreună cu al ei bărbat, muncitor forestier și el. …Noaptea, neputând dormi, nu atât de munca epuizantă de peste zi, cât de valurile de sentimente năpăditoare ale sufletului ei sensibil, care își cereau dreptul la lumină, la existență- Ana se așeza la obișnuita-i masă din bucătărie, o masă rudimentară, înjghebată de soțul ei care posedă și el niscaiva veleități de… tâmplar. Ștergând cu o cârpă mușamaua care acoperă masa, apoi lentilele ochelarilor îmbătrâniți, cu dioptrii demult depășite, făcând flacăra lămpii mai mare, cu ochii înlăcrimați cu inima bătând mai iute și cu sufletul revărsându-se în toiul nopții, Ana începu să scrie următoarea…poveste: …M-am născut în luna mai M-am născut în luna mai Când zâmbește întregul plai Pădurea înverzește iară: E frumos, e primăvară! Zile calde, cu soare Se întorc păsări călătoare Pe întregul plai răsună Cântecul și voia bună Măicuța când a văzut Că-n luna mai m-am născut Mi-a pus nume Anicuța Să fiu la feciori drăguță Mi-a pus pus flori când m-a scăldat Să am voce de cântat Dar florile- au fost de bujor M-am petrecut dor cu dor Au fost și de iasomie Să am dor de poezie Dorul să-l semn pe hârtie Așa am început să cresc Patria să mi-o iubesc Creșteam negruță, slabă Dar la multă lume dragă Pentru cântecele mele Ce răsunau prin vâlcele Când eram la secerat S-au la fân, la adunat Ori iarna în șezători Între fete și feciori Așa timpu-am petrecut În satu-n care m-am născut Toată săptămâna lucram Dar duminica iubeam Iubeam un băiat înalt Ce venea din alt sat El venea la noi la joc Unde ne-nvârteam cu foc Altădată la plimbare Pe câmpul ce da în floare Sus strălucea mândrul soare Dar în nopțile cu lună El mi-a împletit cunună Cunună de tămâioară Ca să-i devin soțioară Ne vedeam cu drag și dor Făcând plan de viitor De viitor fericit Care nu s-a împlinit… Un accident neașteptat Într-o clipă l-a luat Lăsându-mă cu mult dor Fără nici un viitor Și așa îndurerată Mi-am părăsit a mea vatră Mi-am lăsat satul iubit În care am copilărit Cu gândul că voi uita Lovitura cea mai grea Acest dor nepotolit Mult timp m-a mai urmărit Până într-o primăvară Când cucul s-a întors iară M-a-ntrebat de ce jelesc Și cu el nu doinesc Atunci eu m-am ridicat Dorul mi l-am alungat Cămin mi-am întemeiat Într-o margine de sat Pe lângă o pădure Unde se întorc cucii Cuci și alte păsărele Pe pofta inimii mele Aici vreau să mai trăiesc Copilașii să mi-i cresc Iar în nopțile târzii Să mai scriu și poezii… …Copilașii- trei- i-a crescut, a apucat să vadă, și să-și crească și o parte dintre nepoți; poezii a mai scris, recitându-mi, de cele mai multe ori, în autobuzul în care călătoream adeseori împreună, eu mergând înspre casă, ea venind la oraș, la cumpărături. Doamne, cu câtă pasiune, cu câtă dăruire recita femeia aceasta, trăind cu adevărat, ceea ce rostea, fața-i ba luminându-se de un zâmbet larg, viu, trăit, ba întunecându-i-se, ochii umplându-i-se brusc de lacrimi, vocea-i înecându-se în lacrimi de durere, de nostalgie, de regrete pentru timpurile apuse… Codrulețule iubit Codrulețule iubit Acum bruma te-a lovit Frunzele ți-a ruginit Vântul a-nceput să bată Frunzele pe rând să cadă Frunza-așterne covor moale Ramurile rămân goale Fără păsări călătoare Dar va veni iarna îndată În alt veșmânt te îmbracă Te-mbracă-n veșmânt de argint Din vârf până la pământ Ca apoi la primăvară Să-ntinerești iară În verde să te îmbraci Păsările să le atragi. Codruțule iubit Și eu am îmbătrânit Primăvara va veni Părul nu mi s-o-negri Fața nu mi-o întineri Numai inima din mine Seamănă codre cu tine! …Până într-o zi de făurar, cu omăt bogat, cu codrii de fag încremeniți de atâta alb împovărător, rece, mut și nepăsător. În acea zi poeta- țărancă, cu doruri multe, scrise și nescrise, rostite și nerostite- tăcu precum pădurea pe lângă care a viețuit atâtea anotimpuri, trăind bucurii și tristeți de om simplu, sensibil, cu mult bun-simț și dragoste de frumos, tăcu cufundându-se în tăcerea cea veșnică… În caietul cu poezii pe care mi l-a dăruit, de peste două decenii, descopăr următoarele stihuri- testament: Mângâiere … … … Iar când va fi să mor Am să las copiilor Să mă-ngroape cu dor La marginea munților Acol să-mi găsesc odihnă La câțiva pași de grădină În groapă s-arunce flori Creion, caiet și scrisori Când codrul va înverzi Păsările vor veni Și cu drag vor ciripi Poate-poate m-oi trezi Să mai scriu vreo poezie Așa cum îmi place mie Iar la cap un simplu semn O mică cruce de lemn Pe care să scrie-așa: Aici odihnește Ana Care și-a cântat țara Și-a cântat glia și neamul Dorurile și aleanul |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate