agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-12 | |
Am gasit acum doua zile ce ti-am scris....si tot acum doua zile te-am vazut. Nu, nu in realitate, desi mi-as fi dorit asta mai mult decat orice pe lume…..doar in cateva poze. Si mi-a tresarit sufletul, in timp ce iti sorbeam zambetul din ochii dragi si iti mangaiam din priviri trasaturile atat de frumoase si de care imi e atata dor.
"Mi-e dor sa-mi spui: ”Maine e vineri, iubita mea, abia astept sa te strang in brate si sa-ti spun ca te iubesc!” Stii..s-a implinit un an …de cand mi-ai zis ca ma iubesti. La telefon… in noaptea in care vietile noastre au fost date peste cap si am vorbit la telefon ore intregi. Si mi-ai spus, cu vocea tremurata….”Am vrut sa-ti spun maine..ca te iubesc si voiam sa fie un moment special, sa il tinem minte mereu”. Dar n-ai mai lasat-o “pe maine” si mi-ai zis atunci, de parca lumea s-ar fi terminat in noaptea aceea. Si ma gandesc la tine si as vrea sa pot spune cuiva, macar unei singure persoane..”l-am uitat, viata mea continua fara el si sunt fericita”. Nu pot minti….si Dumnezeu mi-e martor ca am incercat sa te uit. Am cutreierat lumea, cat mult am putut la momentul respectiv.Sunt cu cineva pe care incerc sa il respect si sa-i dau sufletul meu. Dar cum pot face asta, cand sufletul meu a murit in octombrie trecut si nu mai reusesc sa-l resuscitez??? Cum sa uit?? Se pare ca tu ai reusit…nu vreau sa fiu rautacioasa, in nici un caz. Doar ca..se pare ca tu ai reusit. Desi…din ce spunea prietena mea cea mai buna…..te-ai grabit. V-ati grabit amandoi. Poate ea se inseala, poate vrea doar sa tina cumva cu mine si se convinge singura ca e asa. Eu imi doresc sa fii fericit, mai mult decat orice pe lumea asta, chiar mai mult decat propria-mi fericire. Voiam sa te sun zilele astea…sa te aud, sa te intreb cum iti merge, cum va merge….Sincera sa fiu….am incercat…am intins mana spre telefon de nenumarate ori, dar am vazut-o cum tremura si am retras-o. Ma durea inima si imi dadeau lacrimile, numai gandindu-ma la sunetul vocii tale. E posibil sa te sperie atat de mult cineva pe lumea asta? Pentru ca eram speriata…ca vei inchide, ca nu-mi vei vorbi, ca..nu vei raspunde tu…..ca nu mai ai acel numar…..sunt speriata de toate, desi eu vreau sa cred ca sunt puternica. Dar dovada ca nu sunt... o am: iti scriu si plang, sunt la birou si e putin ciudat, daca ma vede cineva, ma poate intreba ce m-a suparat intr-o zi atat de frumoasa, cu atata soare. E soare, intr-adevar, dar sufletul meu nu mai zambeste de multa vreme. Ochii mei da…insa cu retinere. Ii las pe altii sa fie fericiti, umila mea existenta dispare incet-incet. Nasa mea ma intreba azi..daca mi-e bine. Am sunat-o sa-i spun “la multi ani”, e ziua ei. Si mi-au dat lacrimile, mi-e dor de casa si de cei care ma iubesc, de cei care mi-au fost alaturi si stiu ce simt si ce gandesc dintr-o privire…..fara nici un cuvant. Si cu ochii in lacrimi n-am putut minti decat pe jumatate:”Mi-e bine….” Nu o puteam minti…. La ea m-am dus cand am avut nevoie de sprijin sa vin la tine... sa te vad..si sa-ti spun ca viata mea e la picioarele tale, trebuie doar sa intinzi mana si niciodata nu vei mai sti ce e suferinta, sa-ti spun ca esti sufletul meu, ratiunea mea de a fi… Ea m-a inteles, m-a ajutat, m-a sunat pe drum sa-mi spuna sa fiu tare si ca tu ma iubesti si nu este posibil ca tu sa nu vezi in ochii mei ca sunt sincera…..ca vreau sa fiu cu tine tot restul vietii mele…Nu stiu acum…daca ea s-a inselat..daca tu nu m-ai iubit…nu mai stiu…..incerc sa renunt a cauta raspunsuri pe care nu le-am primit nici pana acum..de ce ai fugit….de ce nu te-ai uitat mai mult de o clipa in ochii mei …sa vezi acolo cata fericire si cata iubire era. Si am spus “era”..desi nu e cel mai corect termen, fiindca ….te mai iubesc. Si am sa te iubesc toata viata, desi….va fi in zadar poate….Atatea persoane mi-au fost alaturi anul trecut…si toate imi spuneau acelasi lucru:”Nu se poate sa nu vada cat de mult il iubesti, el te iubeste mai mult decat orice…va veti impaca si va iesi soarele din nou, o iubire ca a voastra e unica, n-are voie sa moara”…..A murit?? Nu stiu..stiu ca am murit doar eu…..in clipa in care nu ai vrut sa te uiti in ochii mei si ti-ai tras mana din a mea….manutza aceea adorata cu care ma mangaiai si care se intindea spre mine cu atata iubire, chiar si cand eram departe unul de celalalt. Am scris o pagina…si m-au lasat puterile. Ma incearca emotional faptul ca-ti scriu….si atat de mult ma secatuieste…prea mult, as spune…Nu am ce face, vreau sa scot totul la lumina, vreau sa ma eliberez…de tine….Eu vreau…dar nu voi reusi. Asa cum stiu de soare, de ploaie, de lumina….sunt sigura ca va veni ziua de maine, ca trebuie sa respir pentru a supravietui…asa sunt sigura si de ce am trait…si de ceea ce ma doare…sunt sigura de faptul ca am avut ceva ce am asteptat toata viata…….Nu pot fi 100% sigura ca nu voi mai trai niciodata asa ceva, numai Dumnezeu stie asta. Dar acum…in acest moment..asta stiu. Asta simt…si cu asta am incercat sa lupt atata vreme. 10 luni…. Atata timp a trecut de cand ne-am despartit…..un an, insa….de cand ne-am intalnit prima oara, de cand m-ai sarutat prima oara, un an…de cand am facut prima oara dragoste, superb si coplesitor. Un an de cand mi-ai spus ca ma iubesti, desi era ceva atat de sigur si atat de prezent in viata noastra…doar ca nu aveam, poate, atunci, curajul de a rosti acele cuvinte. Si imi lipsesti…atat de mult, cuvintele sunt prea putine si nu pot dezvalui ce simt eu. Nu vor putea niciodata, fiindca iubirea aceasta nu e cu putinta sa fie explicata in cuvinte. Am vizitat pe cineva anul trecut…. Cu stupoare aflasem ca vom merge cu acelasi tren….tu si eu...si sufletul meu s-a zbatut, muribund, pe toata distanta aceea parcursa….cu tine…si totusi..fara tine….si mi-am amintit atunci..si mereu…..ziua in care mi-ai spus, in tren fiind, ca suntem nebuni. Da..eram nebuni, dar unul dupa celalalt…. Si am stiut asta amandoi din prima clipa….si ce nebunie dulce…..si cat de frumoase erau sufletele acelea doua, imbratisate!" Ce am scris mai sus…a fost acum ceva timp. De atunci..s-au mai adaugat cateva saptamani…ceva mai multe...celor 10 luni pomenite adineauri. Si clipe in calendar….si tristeti, si reusite..si esecuri…si zile de vara…dar mai ales….clipe. Nu am trait pana acum agatandu-ma de amintirea ta…dimpotriva am trait fugind de ea si refuzand sa o privesc in fata, dar a fost mereu mai puternica decat mine. Si am fost nevoita, la un moment dat, sa ma opresc si sa o privesc in ochi…pentru ca n-am avut incotro. Si nu ma plang, asta e pentru cei slabi. Nu m-am plans niciodata, doar am incercat sa imi traiesc durerea ..si sa imi continui existenta. Si sa ajut pe altii sa zambeasca, caci prin ei traiam si traiesc si eu. Nu stiu cat am reusit. Sufletul meu e tot singur, asa ma gandesc tot timpul…..dar cand incerc sa-l gasesc…..nu il vad nicaieri. Si ma tem ca m-a tradat si nu vrea sa revina, oricat l-am rugat atata amar de vreme. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate