Când eram în clasa a-ntâia, de ziua mea am primit în dar un calculator. Tata m-a învățat să lucrez cu el: cum să-l deschid, cum să caut în el și cum să-l închid.
Mama m-a învățat ce să caut. Eu vream jocuri și aș fi stat toată ziua în fața ecranului. Tata mi-a explicat cât de dăunător ar fi să fac așa. Nu am voie mai mult de o oră. Ca să protejez ochii.
Mi-au arătat unde găsesc desene animate.
În clasa a doua, m-au învățat să caut povești. Am învățat să citesc mai bine pentru că eram curios și părinții nu aveau timp să stea mereu lângă mine. Apoi am căutat basme, legende și povestiri istorice.
Acum, în clasa a treia, mă descurc foarte bine de unul singur. Dar nu mai pierd timpul cu desene animate. Nici cu jocurile pe care le-am descoperit. Vreau doar să citesc pe carte. Nu pot lua computerul cu mine oriunde mă duc. Apoi, să știți că pot sta pe oricare scaun ori pe canapea, în orice cameră, în poziția cea mai comodă, cu cartea în mână. La computer nu pot face asta. Și nu pot citi cât timp vreau.
Am învățat să înțeleg ce dorește autorul cărții să transmită cititorilor. Este foarte interesant. Parcă sunt eu acolo, în paginile acelea. Parcă sunt unul dintre eroii autorului și mă recunosc după felul cum mă joc sau cum mă port în situațiile în care el mă pune.
Am învățat să vorbesc mai bine și scriu fără greșeli. În cărțile citite de mine nu sunt greșeli gramaticale. Și ce frumoase descrieri am găsit! Despre toate care sunt pe pământ. Despre oameni și lucruri. Despre fenomene ale naturii și despre cer și stele. Despre îngrijirea plantelor și migrația păsărilor. Despre îmbrăcăminte și jocuri de toate felurile. Am găsit și cărți despre mașini și avioane sau despre creșterea câinilor și a altor animale.
Părinții au grijă să-mi cumpere cărti foarte interesante. În vacantă am mers cu ei la librărie. Mi-au explicat cum se așează cărțile acolo în rafturi. Dupa edituri și domenii, după autor și felul cărții. În felul acesta găsești repede ceea ce cauți. Și pentru că nu au mereu bani să-mi cumpere toate cărțile, m-au dus la biblioteca orașului.
Am privit mut de uimire la rafturile lungi pline de cărți. Îmi trebuie două vieți să le citesc pe toate ! O doamnă de acolo m-a învățat cum să împrumut cărți. Mi-a explicat și cum să am grijă de ele, să le păstrez, să le protejez și să le aduc la timp ca să poată fi citite de mulți copii și oameni mari. Știam eu multe de la părinții mei și de la doamna învățătoare dar acum am aflat și mai multe despre valoarea carților. Toate sunt valoroase în felul lor.
Acum, nu mai citesc cărți pe computer. Cu el nu mai lucrez așa mult. Uneori mă relaxez cu jocuri pentru puțin timp. Alteori caut explicații la cuvintele pe care nu le înțeleg. Atât!
Sunt mai interesante cărțile. În vacanță iau cărți cu mine oriunde și le pot citi și la iarbă verde, pot citi în autobuz sau în tren și oriunde doresc eu. Și nu mă dor ochii așa cum mi se întamplă uneori la computer. Iar când am cartea în mână, o pipăi și o simt, o văd și o înteleg, o mângâi și o învelesc să nu o murdăresc. Mă port cu ea așa cum mă port cu prietenii mei cei mai buni. În computer nu pot face asta. Cărțile sunt reci acolo și nu par a fi prietenoase. Și nici nu sunt cărți. Sunt doar niște pagini.
Și să vă mai spun ceva. Cărțile au miros! Miros a hârtie, miros a tuș ori cerneală și literele parcă sunt jucăușe, voioase și nerăbdătoare să formeze cuvintele ce mă cheamă să le citesc. Când le iau în mână, le văd cum îmi zâmbesc mulțumite și își desfac singure paginile.
Cum să nu le citești dacă ele sunt așa de prietenoase!