îmi plimbasem amintirile ca pe o bomboană spirtoasă
dulce, cu aburi de foc
ca pe o supă fiebinte...
rămăsese pe limbă arsura și-n palme unghiile înfipte,
albite
să nu te-mpotrivești apei, spuneai
dar eu am lăsat să treacă valul...
atunci ți-am privit fruntea, prea netedă
de parcă toți strămoșii tăi, secole de-a rândul
n-au avut nici un gând...
mi-am strâns fericirea în pumn
ca pe un ban
și-am plecat
lăsând spațiile goale din urmă să le completeze
altcineva...
afară soarele pătase cerul cu atâta lumină
încât orbiseră toate păsările
roind în cercuri ....
tristețea e doar un biet sentiment descompus
îmi era bine
cu vântul panglici lungi pe umerii mei...